x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Adolf Hitler nu s-a sinucis

Adolf Hitler nu s-a sinucis

de Irina Cristea    |    29 Sep 2009   •   00:00

Noi teste efectuate pe un os cranian atribuit lui Adolf Hitler pun sub semnul întrebării teoria privind sinuciderea liderului nazist, informează The Observer.



Fragmentul de craniu găurit de un glonţ a fost luat din buncărul lui Hitler de Armata Roşie. Analize efectuate recent arată însă că osul aparţine unei femei, lansând, astfel, posibilitatea ca teoriile despre moartea lui Hitler să fie revizuite. Potrivit cercetătorilor americani care au efectuat expertiza, fragmentul osos aparţine unei femei cu vârsta de maximum 40 de ani, a cărei identitate nu este cunoscută. Autorii a numeroase biografii ale lui Adolf Hitler indică faptul că liderul nazist s-ar fi sinucis împreună cu Eva Braun, luând o pilulă cu cianură şi apoi împuşcându-se, la 30 aprilie 1945, în timp ce armata rusă bombarda Berlinul. Unii istorici sunt de părere că informaţiile despre moartea liderului nazist au fost relatate în aşa fel încât să-i confere o aură eroică.

×
Subiecte în articol: magazin