x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Alina Profir

Alina Profir

de Oana-Maria Baltoc    |    15 Ian 2010   •   00:00
Alina Profir

"Sunt locuri în România unde moda străzii te surprinde într-un mod inexplicabil de urât şi dezamăgitor"

• Cum a fost ultimul sezon din "Shopping-ul: pasiunea mea" (Euforia TV), culminând cu marea finală?

A fost destul de palpitant, chiar şi pentru noi. Este pentru prima dată când în finală câştigă doi concurenţi.

 

• Ai fost vreodată pusă în situaţia de a consola vreunul dintre concurenţii care au participat la emisiune după observaţiile mai dure primite din partea juriului?

Da, în primele sezoane făceam asta frecvent. Între teme sau după emisiune rămâneam alături de concurente, mai ales cele care erau puţin demoralizate. Cu unele dintre ele păstrez şi acum legătura. Ne mai scriem mail-uri şi mă bucur că mă sună când ajung în oraşul lor. E plăcut să te revezi peste timp cu persoane cu care ai împărţit câteva momente plăcute în emisiune.

 

• Care ar fi cele mai importante lucruri pe care le-ai învăţat în materie de vestimentaţie de când prezinţi această emisiune?

Eşti în măsură să dai sfaturi după orele în care ai luat aminte la sfaturile stiliştilor? Sfaturi nu o să dau niciodată. Dacă mi se cere părerea, cu plăcere! Ca şi concurentele şi publicul am învăţat destule lucruri pe parcursul acestor şapte sezoane. Gusturile mele vestimentare le păstrez pentru mine, iar în ceea ce priveşte sfaturile primite de la specialişti, consider că trebuie adaptate de fiecare în parte, cum consideră mai bine.

 

• Ai un designer preferat?

Da, am întâlnit aici în Paris tineri foarte talentaţi. Unul din ei este Maki Tominaga. Îmi place să caut tinere talente şi să le încerc creaţiile.

 

• Prietenele şi colegele tale apelează la ajutorul tău atunci când merg la cumpărături?

Eu personal merg întotdeauna singură la cumpărături, pentru că am un ritm al meu şi îmi place să descopăr singură sau să-mi dau timpul necesar că să fac alegerile potrivite.

 

• Ce părere ai despre felul în care se îmbracă tinerele din România, privind pur şi simplu moda străzii?

Depinde de oraş. Peisajul se poate schimba de la un loc la altul, în apropierea liceelor nu deosebesc tinerii din România de cei din afară. Ei par să fie destul de interesaţi de noile apariţii în materie de haine şi tehnologie. Dar sunt şi locuri unde moda străzii te surprinde într-un mod inexplicabil de urât şi dezamăgitor. Asta înseamnă lipsă de interes şi cultură. Aceştia sunt după mine cei doi poli extremi şi vizibili în România.

 

• Cum ai defini shopping-ul?

Unii îl consideră un mod de relaxare, alţii se jură că mersul la cumpărături provoacă dependenţă. Tu cum îl priveşti? Util, plăcut şi nu întotdeauna relaxant pentru mine. Atunci când îmi doresc ceva care de exemplu e în ediţie limitată şi nu pot să fiu acolo să-l cumpăr... încep să mă stresez.

 

• Ai avut ocazia să participi la marile prezentări organizate în capitalele recunoscute ale modei?

Da, am avut ocazia, una din cele mai interesante pentru mine a fost o prezentare de modă care a avut loc într-o biserică. A fost prima dată când am luat parte la aşa ceva şi mi s-a părut un pic straniu. După prezentare am înţeles ca ar fi ieşit un scandal cu autorităţile. Asta s-a întâmplat la prezentarea Jeremy Bueno. Merg din când în când la prezentări de modă ale noului val de designeri din Paris, poate că mi-aş dori să ajung în Londra sau New York, dar toate la timpul lor.

 

• Eşti în primul rând actriţă. Ce ne poţi spune despre proiectele din această zonă?

Am făcut un film astă-vară, semnat Laura Arnold. A fost o experienţă extrem de plăcută, pe care aş vrea să o repet cât mai repede. O să vin cu mai multe detalii curând, sper.

 

• Unde ai petrecut Sărbătorile?

Am rămas în Paris, alături de prietenii pe care mi i-am făcut aici de aproape un an şi am sărbătorit în mai multe locaţii.

 

• Ce îţi doreşti profesional şi personal în 2010?

Îmi doresc în primul rând sănătate şi restul o să vină de la sine.

×
Subiecte în articol: vedete