x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Americanii s-au născut obosiţi

Americanii s-au născut obosiţi

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    27 Iun 2007   •   00:00
Americanii s-au născut obosiţi

La New York s-a deschis recent un centru in care cei mult prea obosiţi pentru a face faţă ritmului de lucru zilnic să-şi poată face somnul de după-amiază.

NEPOTUL "PUIULUI DE SOMN". Afirmăndu-şi obirşiile in dulcele somn de după-amiază sau somnul de frumuseţe, in limbajul doamnelor, noul concept de "Power Nap" ("nani forte", cum glumea un coleg!), capătă din ce in ce mai mulţi adepţi. Şi nu in răndul angajaţilor, aşa cum poate ne-am aştepta, cunoscănd acerbul spirit de conservare de care muncitorul romăn dă mereu dovadă cănd vine vorba de muncă, ci printre patroni. Dănd crezare studiilor care arată că la volumul de muncă din ce in ce mai crescut la care amploaiatul american trebuie să facă faţă (Doamne fereşte! Să fie la ei acolo!), un astfel de somnic de 20 pănă la 40 de minute odată la 4 ore, creşte sensibil randamentul individului şi, automat, productivitatea.

BAZE ŞTIINŢIFICE. "YeloNap", firma care oferă deja servicii in acest domeniu, şi Centrul new-yorkez pentru studiul somnului, au dat recent publicităţii rezultatele unor cercetări prin care se arată că funcţionarul american doarme in medie două ore pe noapte. Detronănd astfel supremaţia somnului de după-amiază, cercetătorii americani in ale dormitului subliniază că astfel, prin dereglarea voită a ciclului zi-noapte, se reduce simţitor volumul de stres şi oboseală.

PRACTICA. Oricăt de neobişnuită ar fi ideea, ea nu este insă nici pe departe nouă. Deja din 2000, mărturii despre studenţi americani care işi „reincărcau bateriile" astfel făceau istorie pe internet. Sub numele de PureDoxyK, mărturisea atunci rezultate uimitoare demonstrate printr-o capacitate mai mare de concentrare, folosind „metoda somnului in mai multe faze". Momentul coincide cu publicarea cercetătorului german Jurgen Zulley, a unei lucrări in care se exprimă in total deyacord cu teza mult lăudată.

Americanii insă ori n-au auzit despre ea, ori s-au născut mai obosiţi decăt credeam, căci Power Nap-ul capătă din ce in ce mai mulţi adepţi. Eu unul, mi-aş lua mai degrabă concediu, decăt să umblu cu perna după mine...

×
Subiecte în articol: magazin