x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Anatomia lui Grey – sezon nou

Anatomia lui Grey – sezon nou

de Adriana V. Paduraru    |    18 Ian 2008   •   00:00

Anatomia lui Grey, unul dintre cele mai apreciate seriale de televi­ziune din Statele Unite, dar şi de la noi, revine la TVR 1 cu un nou se­zon.

Anatomia lui Grey, unul dintre cele mai apreciate seriale de televi­ziune din Statele Unite, dar şi de la noi, revine la TVR 1 cu un nou se­zon. Fascinanţii medici şi interni Mere­dith Grey, Derek Shepherd, Cristina Yang, George O’Malley, Izzie Stevens, Alex Karev, Richard Webber, Preston Burke şi Miranda Bailey se întorc la TVR în sezonul 3 al seriei din Spitalul Seattle Grace. Primul episod din acest nou sezon îi regă­seşte pe medicii din Grey’s Anatomy îngrijoraţi de situaţia lui Izzie, care refuză să îşi revină după pierderea iubitului ei, Denny. Me­re­dith este desemnată cea mai în măsură să meargă să o liniş­teas­că. În toată nebunia provocată de moar­tea lui Denny, ea i se confesează Cristinei: în seara balului a avut re­la­ţii intime cu Derek. Serialul, creat după o idee de Shonda Rhimes, a obţinut Premiul Emmy 2006 pentru casting, Emmy în 2007 pentru cea mai bună actriţă în rol secundar – Katherine Heigl şi Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial TV – Sandra Oh. Anatomia lui Grey este poves­tea dramatică a unui grup de cinci chirurgi care se zbat pentru slujbă şi pentru viaţa personală în mod constant. În ciuda ritmului nebun de lucru şi a stresului continuu, sau poate tocmai de aceea, cei cinci reuşesc să formeze prietenii şi să devină din ce în ce mai uniţi. Deşi extrem de popular în SUA, serialul a primit şi porţia sa de critici, în special de la medici, care au blamat lipsa de acurateţe a situaţiilor me­dicale. Suporterii săi, în schimb, au apreciat partea de ficţiune, susţinând că un serial rigid şi precis nu ar fi interesat pe ni­meni. Serialul şi-a demonstrat popularitatea când, în timpul difuzării unui episod special, a înregistrat un rating record de 38.1%.

×
Subiecte în articol: serial