x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Anatomia lui Grey şi CSI la TVR 1

Anatomia lui Grey şi CSI la TVR 1

de Adriana Vaduva    |    12 Noi 2010   •   00:00
Anatomia lui Grey şi CSI la TVR 1

Astfel, în fiecare luni (începând din 15 noiembrie), de la ora 22:00, îi veţi vedea în acţiune pe eroii spitalului Seattle Grace în sezonul cu numărul 6. De asemenea, în fiecare joi (începând cu 18 noiembrie) de la ora 22:00, veţi putea urmări cel de-al zecelea sezon al serialului american "CSI: Crime şi investigaţii". Serialul urmăreşte activitatea de noapte a detectivilor de la Laboratorul de Criminalistică al Poliţiei din Las Vegas. Fiind cel de-al doilea laborator de criminalistică din America, detectivii CSI utilizează cele mai bune metode ştiinţifice şi aparatură tehnologică de ultimă generaţie pentru a rezolva cazuri foarte dificile.

×
Subiecte în articol: magazin