x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Angelina Jolie, temătoare de reacţia copiilor la subiectul adopţiei

Angelina Jolie, temătoare de reacţia copiilor la subiectul adopţiei

09 Mai 2011   •   15:15
Angelina Jolie, temătoare de reacţia copiilor la subiectul adopţiei
Sursa foto: Issei Kato /REUTERS


Angelina Jolie a dezvăluit că  a fost cam agitată când a fost vorba să îşi ducă odraslele la cinema la filmul de animaţie „Kung Fu Panda 2”, deoarece povestea acestuia urmăreşte evenimentele din viaţa personajului principal aflat în căutarea tatălui său biologic. Actriţa, care şi-a  împrumutat vocea pentru personajul tigroaicei războinice, şi-a dus cei şase copii la film împreună cu Brad Pitt, dar spune că a avut grijă să îl vizioneze ea mai întâi. „M-am întrebat cum o să reacţioneze la tema filmului. Ne întrebam dacă în seara aceea va avea loc sau nu o mare discuţie despre adopţie şi orfelinate”, a povestit actriţa pentru USA Today.

Angelina spune, însă, că atât ea, cât şi Brad erau mai mult decât pregătiţi să facă faţă întrebărilor dificile despre acest subiect, dar, din fericire, nu a fost nevoie. Asta pentru că, spune ea, cei doi vorbesc normal cu cei mici, discuţia despre adopţie fiind una frecventă în casa cuplului. „Am avut aceste conversaţii atât de des, şi sunt unele cu adevărat fericite şi minunate”, a adăugat Angelina. 

×
Subiecte în articol: angelina jolie brad pitt