x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Are 77 de ani şi a luat centura neagră la ju-jitsu!

Are 77 de ani şi a luat centura neagră la ju-jitsu!

06 Iul 2010   •   00:00
Are 77 de ani şi a luat centura neagră la ju-jitsu!

Britanica Ena Mallett a obţinut la aproape 80 de ani centura neagră cu 7 dani la ju-jitsu, o artă marţială japoneză. Văduvă şi mamă a doi copii, femeia ţine cursuri în satul său natal şi ajută copiii să traverseze strada. “Elevii ştiu despre abilităţile mele în ju-jitsu şi sunt de parere că este genial”, a declarat Ena.



Mallett a început să se antreneze încă din 1979 pentru a se menţine în formă, iar în 1987 a început antrenamentul în "Spirit Combat", un stil bazat pe ju-jitsu, care include şi alte stiluri, inclusiv box şi karate.

Bătrânica bătăuşă şi-a demonstrat abilităţile în arte marţiale într-o singură situaţie reală, atunci când a imobilizat un băiat de 14 ani care fura bomboane mentolate. "A avut parte de şocul vieţii lui şi imediat a dat drumul bomboanelor. Spirit Combat este o luptă care se bazează în principal pe autocontrol. Dar, trebuie să fii pregătit pentru a folosi violenţa atunci când trebuie să te aperi. Îmi place să predau acest stil de luptă şi nu am de gând să renunţ prea curând", a mai spus bunicuţa.

×
Subiecte în articol: magazin