Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O formulă simplă de metamorfozare constă in a te imbolnăvi. Şi nu costă nimic. Se chinuiesc cu toţii, cercetători inchişi in cămăruţele lor de studiu, savant căutănd formula transformării (nu ştim de ce, probabil că doar de dragul de a o găsi şi a demonstra că n-au trădat modernitatea), stilişti de cartier, make-up artişti holiudieni, modişti şi atăţia alţii care pretind că te pot ajuta să arăţi altfel "căt ai bate din palme".
Cele mai ieftine metode sunt şi cele mai păguboase
O formulă simplă de metamorfozare constă in a te imbolnăvi. Şi nu costă nimic. Se chinuiesc cu toţii, cercetători inchişi in cămăruţele lor de studiu, savant căutănd formula transformării (nu ştim de ce, probabil că doar de dragul de a o găsi şi a demonstra că n-au trădat modernitatea), stilişti de cartier, make-up artişti holiudieni, modişti şi atăţia alţii care pretind că te pot ajuta să arăţi altfel "căt ai bate din palme". Ce-i drept că pănă baţi din palme trebuie mai intăi să scuturi ostăşeşte buzunarul, dar ăsta-i deja alt capitol. Boala, in schimb, bate singură la uşă, fără ca s-o inviţi in prealabil. Adică, vorba unui pacient uşor analfabet care se-ntreba candid dacă se poate spăla şi-n lighean dacă n-are prealabil, boala se instalează comod in pielea ta şi dacă nu i-ai trimis invitaţie recomandată.
Cum ziceam, cănd vine, hop şi transformarea. Care-i gratis. Cel puţin aşa se zvoneşte-n tărg. In sensul că oricine poate s-o ducă-n cărcă (pesemne că de-aici şi vorba de duh cum că să nu-ţi dea Cel de Sus căt poţi să duci). Pentru că, iată, şi săracii o pot duce. Fireşte, cu ajutorul aspirinei. A aspirinei săracului, nu a celei de la farmacie, care, alături de alte produse din gamă, pare a avea rolul de a susţine răspăndirea epidemiilor, şi nicidecum de-a le stărpi. Eh, noroc că există aspirina săracului. Insă, revenind la metamorfoza completă tradusă prin simptom al bolii care se poate trata cu aspirina săracului, mă-ntreb cine-i de vină? Omul sau natura? Omul, că n-a descoperit şi-un leac pentru cănd iţi ia Dumnezeu minţile? Sau natura, că pur şi simplu nu l-a inventat?
EVRIKA, DOAMNE IARTĂ-MĂ! Mă găndesc aşa: cănd merg la magazin şi-mi cumpăr o poşetuţă nouă, roşie şi lucioasă, am pretenţia s-o pot asorta la pantofii din aceeaşi gamă, să ies cu poşetuţa pe stradă şi lumea să zică: "Vai, ce poşetuţă roşie şi lucioasă are tanti!". Aşa cum atunci cănd te-nsori o iei pe doamna pentru că, să zicem, e rumenă-n obrăjori şi are o privire scăpărătoare de-ţi ia suflarea. Deci ai pretenţia s-o foloseşti ca atare. Ei, dar cănd intervine metamorfoza, procesul face ca dănsa să devină pămăntie, cu privirea pierdută de căprioară beată. Acum, intrebarea se pune aşa: chit că ai la-ndeâ ceva remediu (adică aspirina săracului), se mai poate chema că eşti in toate minţile dacă i-l şi administrezi căprioarei bete? Pe principiul că, de fapt, nimic nu-i gratis, totul se plăteşte! QED ...
ANUŞKA
De ce?
Mama e femeie. Sub acest aspect se aseamănă cvasitotal cu restul mamelor din lume. O doamnă cu ochi ageri, nas acvilin, măini delicate, trup fragil şi pasul hotărăt. Comodă cănd tace.
Suavă cănd măngăie. Utilă cănd găteşte. Măndră cănd işi laudă copilul. Melancolică atunci cănd se-ntoarce-n timp, in vremea facultăţii. Gălăgioasă cănd răde. Haioasă cănd povesteşte despre Mohamed, colegul congolez de facultate care se văita că "tuceşte" şi toată lumea il invidia că o să ia nota 10 la examen, dar nimeni nu-i dădea siropul de tuse pe care congolezul il cerea, de fapt, in limba lui. Distrată cănd vorbeşte de "ţumbai şpil foraibăr", denumirea cheie dintr-un curs la antomie de la care ea şi prietena ei au chiulit. Colegul furnizor de curs le-a lămurit abia in ziua examinării că "ţumbai şpil foraibăr" nu inseamnă nimic. A scris el aşa, in curs, de plictiseală... Tristă cănd vorbeşte de părinţii ei, care-au plecat mult prea devreme să doarmă somnul veşnic.
Sinceră cănd mă sfătuieşte.
Caldă cănd imi e alături.
Fericită cănd sunt şi eu. Ca alte mame. Sau ca toate. Sau ca nici una. Mamă, ce bine e!
Mamă, ce urătă e! Mamă, ce căldură! Mamă, ce zgomot!
Mamă, ce dezastru!
Mamă, ce frumuseţe! Mamă, ce aglomeraţie! Mamă, ce-mi place! Mamă, ce tare e! Mamă, ce puţin a rămas! Mamă, ce departe! Mamă, ce mult mai e! Mamă, cum arată! Mamă, ce mi-aş dori şi eu! Mamă, nu-mi vine să cred! Mamă, mie nu-mi trebuie aşa ceva! Mamă, păi asta nu ştiu! Mamă, daâ ăsta unâ se duce?! Mamă, eu nu pot! Mamă, mi-e aşa o frică..! Mamă, ce rău imi e! Mamă, şi asta căt o costa?! Mamă, cătă agitaţie! Mamă, ăsta chiar mă enervează! Mamă, mi-e aşa o greaţă... Mamă, s-a şi intunecat... Mamă, cătă lume! Şi aşa mai departe. "Mamă"-n sus, "mamă"-n jos, cănd, de fapt mama nici nu e prezentă. Nici fizic, şi nici situaţional. Atăta doar că nici o astfel de frază nu-ncepe vreodată cu "tata" sau "Gigel" sau "Costel". Oare de ce?
