x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Box office / Un remake stăpîneşte America

Box office / Un remake stăpîneşte America

de Ovidiu Ciutescu    |    14 Apr 2008   •   00:00
Box office / Un remake stăpîneşte America
"Balul absolvenţilor", un horror despre o petrecere care se transformă într-un coşmar, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, după ce a obţinut încasări de 22,7 milioane de dolari în primele trei zile de la lansarea în cinematografe, informează AFP.

TOP. "Balul absolvenţilor" este un remake al filmului cu acelaşi nume lansat în 1980, cu Brittany Snow şi Johnathon Schaech în rolurile principale. Pe poziţia a doua în box office-ul nord-american s-a situat thriller-ul poliţist "Stăpînii străzilor", cu Keanu Reeves şi Forest Whitaker, care în primele zile de la lansarea pe marile ecrane a avut încasări de 12 milioane de dolari. Drama "21: Şansa vieţii lui", de Robert Luketic, cu Kevin Spacey în rolul principal, a coborît de pe primul pe al treilea loc, după ce a obţinut încasări de 11 milioane de dolari de vineri pînă duminică. Drama "21: Şansa vieţii lui" este inspirată din povestea reală a unor tineri studenţi geniali de la Institutul de tehnologie din Massachusetts (MIT), experţi în arta de a număra cărţile, care se decid să facă uz de talentul lor la Las Vegas. Pe locul al patrulea s-a situat "Insula din vis", cu Gerard Butler, Jodie Foster şi Abigail Breslin, care a obţinut încasări de 9 milioane de dolari în cea de-a doua săptămînă de la lansare. Comedia sportivă "Jocuri murdare", al treilea film din cariera de regizor a lui George Clooney, cu Renee Zellweger, s-a situat pe locul al cincilea box office-ul nord-american, după ce a obţinut încasări de 6,2 milioane de dolari. Lungmetrajul animat de aventuri "Horton", a coborît de pe al patrulea pe al şaselea loc, după ce a încasat 6 milioane de dolari, acesta fiind urmat în top de comedia romantică "Smart People", cu Dennis Quaid şi Sarah Jessica Parker, care a încasat 4,2 milioane de dolari. Horror-ul "Ruinele", despre patru turişti americani care se luptă cu pericolele din jungla mexicană, s-a situat pe locul al optulea, cu încasări de 3,2 milioane de dolari, şi este urmat în top de comedia de acţiune "Superhero Movie", o parodiere a unor filme poliţiste celebre, cu Leslie Nielsen (3,1 milioane de dolari), şi de comedia "Drillbit Taylor", cu Owen Wilson (2 milioane de dolari).

×
Subiecte în articol: magazin milioane dolari