x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Britney Spears a dominat topul celor mai căutate subiecte pe internet

Britney Spears a dominat topul celor mai căutate subiecte pe internet

de Ovidiu Ciutescu    |    04 Dec 2007   •   00:00
Britney Spears a dominat topul celor mai căutate subiecte pe internet
Numele vedetei Britney Spears s-a situat pe primul loc in topul primelor zece cele mai căutate subiecte pe internet in 2007, realizat de portalul american de internet Yahoo!, transmite Reuters. Este pentru a şasea oară in cei şapte ani de existenţă a acestui top cănd Britney Spears ocupă prima poziţie. Singura celebritate care a reuşit s-o surclaseze pe vedeta pop a fost Paris Hilton, moştenitoarea celebrului lanţ hotelier, in 2004.

PREFERAŢII. Spears, in vărstă de 26 de ani, continuă să atragă atenţia publicului, deşi in ultimul an s-a evidenţiat printr-un comportament excentric: s-a ras pe cap, a atacat un fotograf cu umbrela, s-a internat intr-o clinică de dezintoxicare, s-a luptat cu fostul soţ pentru custodia celor doi copii ai săi, pe care a pierdut-o, şi a lansat primul său album din ultimii patru ani. Hilton s-a situat pe poziţia a treia in top, in urcare de pe locul al cincilea, in 2006. Ea a ajuns din nou un subiect de discuţie după ce, in mai, a fost condamnată la 45 de zile de inchisoare pentru infracţiuni rutiere. Actriţa Lindsay Lohan, care a stat şi ea după gratii 84 de minute, pentru conducere in stare de ebrietate şi posesie de cocaină, s-a situat pe locul al şaselea in top, in urcare de pe poziţia a zecea anul trecut. Pe poziţia a doua in topul realizat de portalul american Yahoo! se menţine regretatul luptător profesionist de wrestling, un campion al WWE (World Wrestling Entertainment) Chris Benoit. Acesta a fost din nou inclus in top pentru utilizare de steroizi şi pentru faptul că şi-a ucis copilul şi soţia şi apoi s-a spănzurat. Pe poziţia a patra in top s-a situat Naruto, un celebru serial japonez manga, in timp ce două jocuri online, RuneScape şi Fantasy Football, s-au situat pe poziţia a şaptea şi, respectiv, a opta. In topul realizat de Yahoo! nu au fost incluse doar celebrităţi decăzute. Pe poziţia a cincea in top, in urcare de pe poziţia a şaptea, s-a situat căntăreaţa americană Beyonce Knowles, care continuă să-şi construiască imperiul său financiar, in timp ce căntăreaţa Fergie s-a situat pe poziţia a noua. Topul 10 al celor mai căutate nume pe internet in 2007 este completat de actriţa Jessica Alba, ajutată şi de faptul că a primit titlul de "cea mai sexy femeie din lume pe 2007" din partea revistei FHM. Din topul de anul trecut au dispărut căntăreaţa Jessica Simpson, actriţa Pamela Anderson, căntăreaţa Shakira şi starul hip hop Chris Brown. American Idol nu a mai constituit o căutare de top, atenţia publicului fiind concentrată mai degrabă pe celebrităţi decăt pe staruri in devenire.

×
Subiecte în articol: magazin poziţia topul situat pozi