x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Britney Spears s-a despărţit de Adnan Ghalib

Britney Spears s-a despărţit de Adnan Ghalib

03 Mar 2008   •   00:00

Cântăreaţa americană Britney Spears s-a despărţit de prietenul ei, paparazzo Adnan Ghalib, după ce a găsit mesaje de la o altă femeie pe telefonul mobil al acestuia, informează entertainmentwise.com. Se pare că Spears i-a arătat lui Ghalib mai multe materiale video, postate online, în care acesta apare alături de altă femeie. Într-unul dintre clipuri, paparazzo apare ţinându-se de mână cu o femeie, în timp ce părăsesc un restaurant. Conform tabloidului The Sun, mesajele text au confirmat suspiciunile lui Spears, întrucât aceasta a aruncat în piscină telefonul lui Ghalib, după care l-a dat afară din casă. "Erau o duzină (de mesaje - n.red.) de la o singură fată, trimise toate într-o singură zi. Erau destul de obraznice, cu multe trimiteri sexuale - cu siguranţă, nu din cele pe care le-ai trimite unui prieten", a declarat, pentru The Sun, o sursă apropiată celor doi.
Conform aceleiaşi surse, Spears a început să strige, cerându-i lui Ghalib să îi spună de la cine sunt mesajele. "Adnan a spus că fata este doar o prietenă, dar Britney devenea din ce în ce mai nervoasă", a mai precizat sursa. Săptămâna trecută au apărut informaţii conform cărora Britney Spears ar fi însărcinată cu Adnan Ghalib. De asemenea, în luna februarie, o publicaţie americană susţinea că Britney Spears s-a măritat în secret, în Mexic, pe 9 ianuarie, cu Adnan Ghalib, dar că această căsătorie nu este valabilă, pentru că paparazzo este încă însurat cu o altă femeie.



×
Subiecte în articol: magazin spears britney spears ghalib