x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Britney Spears se mărită pentru a treia oară.

Britney Spears se mărită pentru a treia oară.

10 Iun 2011   •   10:49
Britney Spears se mărită pentru a treia oară.

La 29 de ani, Britney Spears marita pentru a treia oara. Norocosul este de aceasta data fostul ei manager, Jason Trawick. Acesta a cerut-o in casatorie pe cantareata americana cu o poezie de dragoste, lumanari parfumate si petale de trandafiri presarat pe podeaua vilei lor din Los Angeles, scrie thesun.co.uk. Trawick, cu zece ani mai mare decat Britney, i-a oferit deja un inel de logodna in forma de floare, care poate fi observat deja pe degetul inelar al vedetei.

"Britney este disperata sa se casatoreasca din nou si sa aibe mai multi copii. Insa ea este foarte conservatoare si nu vrea sa-si intemeieze o familie cu Jason decat dupa ce vor fi casatoriti", a declarat o sursa din apropierea cantaretei, citata de The Sun. Potrivit aceleaisi publicatii, cuplul are de gand sa pastreze evenimentul sub semnul discretiei, urmand sa se casatoreasca in cadrul unei ceremonii restranse care va avea loc in Hawaii.

Britney Spears a fost casatorita cu dansatorul Kevin Federline, in perioada 2004 - 2008, avand doi fii cu acesta. Prima ei casatorie, cu Jason Alexander, a fost anulata dupa doua zile de la celebrarea la Las Vegas, cantareata maritande-se atunci dupa o noapte de betie. (foto: flash-screen.com)

×
Subiecte în articol: copii britney spears casatorie