x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Bucharest Challenge 2007 - Concurent intarziat

Bucharest Challenge 2007 - Concurent intarziat

de Andy Stanescu    |    19 Mai 2007   •   00:00
Prima cursa din cadrul etapei a 3-a a Campionatului European FIA GT3, desfasurata pe circuitul stradal din jurul Palatului Parlamentului (unii inca ii mai spun Casa Poporului...), s-a lasat cu hohote de ras. Unul dintre spectatorii aflati in tribuna VIP a intrat pe pista in dreptul primului viraj, cu 20 de minute inainte de final.

FUGARUL. Speriat la vederea bolizilor ce se indreptau spre el, indisciplinatul privitor a luat-o la fuga si a intrat la boxe! Mare greseala! Suparati, mecanicii au incercat sa il prinda pentru a-i administra o binemeritata corectie, dar cum impricinatul s-a dovedit a fi iute de picior, au trebuit sa se lase pagubasi. Nici oamenii de ordine nu au avut mai mult succes, spectatorul revenind speriat pe pista. Neavand incotro, comisarii de cursa au fluturat steagurile galbene iar urmarirea a continuat, pana cand amatorul de senzatii tari a parasit pista, in aplauzele celor prezenti. Cel care a provocat incidentul ce a starnit furia organizatorilor a fost in cele din urma identificat, in persoana unui membru al familiei „Canis lupus familiaris". Era un caine maidanez roscat

×
Subiecte în articol: magazin