Bunica vinde marfa

Cele mai frumoase povesti incep cu "pe vremea cand..." si se sfarsesc cu "au trait fericiti pana la adanci batraneti".

Corectie: "au vandut fericiti pana la terminarea stocului" suna cu mult mai bine in vremurile astea materialiste.

O dovedeste pisica din bratele primarului Basescu, in poza aceea de epoca care vrea sa spuna ca el si candidatii de la sectoare sunt cu adevarat membri ai unei singure familii. Pe mine cel putin, doar pisica m-a mai trimis la vot in turul doi (chiar daca nu ea mi-a spus si unde sa pun stampila). Sigur, Basescu - sau, de fapt, Eugen Ciocan, fotograful de epoca - nu e neaparat inventatorul privirii nostalgice aruncate peste umar, spre vremuri mai bune. Au experimentat-o cu succes in ultimul deceniu Partidul Romania Mare (cu nostalgia pozitiei de drepti in fata comandantului, odihnitoare pentru minte, chiar daca nu pentru trup), untdelemnul de la Bunica (doar Bunica mai pune atata ulei, copiii au invatat la scoala despre colesterol) ori Jurnalul National (iertati reclama), cel care a reusit sa vanda stirile de acum 20 de ani mai bine decat pe cele de acum 20 de minute.....

E insa ceva interesant la retro-ul care se poarta astazi: n-are in el atata nostalgie cat curiozitate si o dorinta de evadare. Nu mai vrem sa fie ca inainte, asa cum se intampla in primii ani de dupa revolutie, ci ne dorim doar sa facem o excusie acolo. Un picnic. Unii, pentru ca au uitat, altii pentru ca n-au stiut niciodata ce s-a intamplat de fapt ATUNCI. Am scris cu majuscule acest atunci, pentru ca el e mai degraba un taram al inchipuirii decat unul real. Il populam cu personaje si intamplari si ii dam un sens pozitiv tocmai pentru ca avem nevoie de o speranta ca il putem regasi si undeva in viitorul nostru. E un demers care tine mai degraba de clasa mijlocie - si inca o data oamenii de campanie ai lui Basescu au inteles ca Bucurestiul e inaintea vremurilor si se indreapta spre acel "lasa-ma sa te las" care nu prea seamana cu anii ’60, ci mai degraba cu decada interbelica. Sau macar se inspira de acolo...

De fapt, clasa mijlocie iubeste curentul retro pentru ca doar ea are istorie. Nu si putere de cumparare - nu inca. Dar asta n-o impiedica sa viseze. Dincolo de mariri de salarii si pensii, dincolo de drumuri si statii de autobuz, clasa mijlocie spera sa se intoarca la o oarecare normalitate. Ea nu se gaseste pe panourile de otel si tabla care te anunta cu mandrie prosteasca, la intrarea in Bucuresti, ca ai ajuns de fapt in Sectorul 2 - cea mai inutila idee urbanistica din istoria Capitalei.... Ci in ironia discreta de a nu promite nimic decat ce-a mai fost.

Asa ca puneti pe usa bunicii o pancarta mai mica si mai adevarata: Director, Marketing & Sales.