Caşcaval şi extraveral

Unora le e frică de clovni, altora - de agenţii Fiscului. O colegă mi-a mărturisit că e îngrozită de copiii-personaje negative din filmele de groază. Când îi vede încremeniţi stane de piatră, livizi, cu privirea fixă şi buzele subţiri, îi vine să le dea palme. Jdang, jdang (citat aproximativ). Pe mine mă sperie copilul din reclama la caşcavalul Delaco. Simt că e ceva în neregulă cu el şi, dacă într-o zi m-ar fixa cu privirea lui lăptoasă, cred că i-aş aplica rapid un "jdang", întru autoapărare.

Noul spot de la Delaco este un exemplu despre cum să dai caşcaval ca să-ţi promovezi produsul, contribuind, de fapt, la o reclamă subliminală pentru prezervative. Cei care au văzut publicitatea ştiu despre ce vorbesc. Pe cei care n-au văzut-o îi ajut să-şi facă o părere.

Fondul sonor al reclamei e o melodie apocaliptică, ceva în genul "300 de spartani". Într-un ciubăr curge un firicel de lapte. Dintr-un uger de vacă, explică ulterior, printr-un comunicat, creativii şi bine fac, pentru că eu n-am văzut nici vaca, nici ugerul. Nici măcar un sfârc, ca să fiu mai exactă. Apoi, pe ecran apare imaginea laptelui învolburat şi muzica creşte în intensitate. Peste laptele acesta războinic şi neînfricat se suprapune, prin dizolv, chipul crispat al unui bărbat. La gât îi atârnă o treime din cravată. Faţa i se schimonoseşte de efort, nu vedem ce face, dar ne ima­ginăm că prestează ceva dificil. Aha, decupează nişte frunze de salată creaţă pe o masă de bucătărie. Aşadar, ne aflăm într-o casă de oameni, iar el pregăteşte de-ale gurii. Nu ştim unde e ea, putem presupune că e afară, mulge vaca. Cadru larg: la masă stă un puşti, privindu-şi tatăl, care habar n-are să taie o pâine. Copilul bate cu furculiţa în masă (tacâmul foloseşte probabil la scoaterea ochilor, având în vedere că produsul final e un sandwich...). Tatăl face o fentă cu pâinea pe fundul de lemn şi ceva (n-o să ştim ce decât dacă creativii mai dau un comunicat) cade, cu zgomot, pe jos. O fi cuţitul, o fi ochiul de sticlă al tatălui... Copilul pufneşte în râs dar, din bun-simţ şi pentru a nu leza sentimentele părintelui, îşi acoperă gura cu palmele. Apoi, iar curge laptele în ciubăr, precum Cascada Niagara, valuri înspumate ce izbesc ecranul tv. În acelaşi ritm apocaliptic, tatăl tranşează, cu gesturi scurte, o roşie turcească (deci, dacă-şi taie degetul în faţa copilului, schimb programul! Nu şi-l taie, dar...). Se stropeşte pe cămaşă cu zeama de la roşie şi scoate un sunet de urangutan (ca şi când n-ar fi văzut, în viaţa lui, reclama de la Vanish). Copilul râde isteric şi forţat. Venele de la gât i se umflă până la plesnire, iar rânjetul îi uneşte o ureche cu cealaltă (ăsta e momentul Kodak pentru "jdang"). Tatăl îl priveşte neputincios. Zâmbeşte. Moment în care apare ciubărul. Laptele e calm. Distonocalm. Se brânzeşte, adică. Hopa, uite-l brânzit deja (sanchi, în realitate tot ce ai vedea în putinei e zerul, care se adună deasupra). Brânzica se usucă într-o nano-secundă, prilej de intervenţie pentru vocea din off: "Facem totul să prindem esenţa în fiecare bucată de caşcaval Delaco". Brânzica prinde formă, apoi se transformă subit în caşcaval. Iar tatăl cu cămaşa pătată feliază, din topor, chiar caşcavalul la care se face referire. "Pentru că şi tu faci totul să oferi ce-i mai bun celor dragi." În acest moment de "să facem totul", copilul înhaţă roata de caşcaval şi muşcă din ea, ca un sălba­tic. Apoi, o ascunde la spate. Comportament tipic copiilor înfometaţi multă vreme. "Caşcavalul Delaco, esenţa laptelui" - se aude sloganul peste care se suprapune râsul creepy al copilului. Esenţa ca esenţa, pentru mine altceva e esenţial acum: are sau n-are şeptelul muls în reclamă boala vacii nebune?
Data viitoare discutăm despre urinoterapia pe micul ecran.