Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În general, omului i-e foame. Şi are pretenţia, la o adică, să şi mănânce. În vreme de criză însă, potolu' e mai greu de procurat şi chiar dacă nu ne-ntoarcem neapărat la traiul în peşteri şi la vânatul prin păduri, metodele rămân totuşi dintre cele mai năstruşnice. Sau cel puţin igenionase, cum a fost, de pildă, iarna asta când o groază de spălători de parbrize s-au reciclat şi recalificat îndată transformându-se în specialişti ai deszăpezitului de troturare. Spun specialişti, pentru că bucata de trotuar din faţa unei scări de bloc se făcea, ca să zic aşa, pentru între 50 şi 100 lei tronsonu'. Ceea ce, calculat la ore muncite într-o lună de un salariat de bază la o multinaţională, ar putea atinge un venit de-a dreptul de invidiat, la care un lucrător obişnuit nici nu cutează să viseze.
De-aia zic, ce nu face omul ca să mănâce şi gura lui o bucată de pâine albă cu miez moale?!
Şi nu e urmă de-ndoială că, în ziua de azi, ne e foame din ce în ce mai tare şi din ce în ce mai des. De pildă, un amic a decis să sune disperat la ziarele pe unde plasase anunţ că-şi caută şofer pentru firma lui şi să-i roage frumos de tot să-i taie definitiv înştiinţarea, şi asta pentru că în primele ore ale dimineţii, de la ieşirea pe piaţă a ziarelor cu pricina, i se blocase telefonu' de-atâtea apeluri câte primea pentru angajări.
Mă gândesc deci din ce în ce mai serios la persoanele singure, nefericite, triste, deznădăjduite, dezamăgite şi neconsolate. Pe strada lor e posibil să răsară soarele, şi asta chiar curând. Pentru că, în contrapartidă, există şi o serie de alte persoane cărora le merge mintea foarte iute şi care au dotările necesare pentru a realiza orice li se cere, la standardele cele mai înalte. De genul specialiştilor în parbrize şi deszăpeziri.
Ce ar trebui ele să facă pentru asta? Cum ar veni, de la ce premise s-ar cere pornită daravera? Păi de la nevoia primară a ăluia care cere şi de la disponibilitatea largă a ăluia care oferă. Ăla care cere ar mai trebui să fie şi un pic plin de bani, ca să poată răsplăti corespunzător eforturile deosebite ale celui care se va dedica cu toată inima fericirii primului. Ofertantul ar putea, totodată, să-şi strige public nevoia postând un anunţ la rubricile "angajăm". Şi să specifice clar că nu caută orice fel de amploaiat, ci unul cu adevărat special: unul imaginar. Astfel încât nimeni să nu-ncurce pe nimeni, primul să nu se expună, cine ştie, paparaţilor şi oprobriului public, iar al doilea să nu cheltuiască bani pe taxi ca să vină acasă la primul şi să-i facă masaj la ouă, când ar putea, mai degrabă, prin puterea minţii şi-a cuvântului să-l bucure de la distanţă. Unde mai pui că poate are degetele prea groase, şi ăla pielea prea subţire, deci s-ar lăsa cu echimoze. Aşa, virtual, degetele amicului imaginar pot fi nişte superbe crenguţe mlădioase de salcie în vreme ce pielea şefului poate să fie şi cea mai fină catifea.
Eu, de exemplu, dacă aş şti că cineva îşi caută un prieten imaginar, m-aş oferi bucuroasă. Ştiu să fac multe lucruri şi rezultatele sunt la-nălţime. Vrea să fiu blondă, subţire şi flexibilă, atunci blondă, subţire şi flexibilă mă fac. Vrea să am gura mare şi buze moi, apăi gură mare şi buze moi am. Poa' să-mi zică şi cu ce ruj să mă dau. Şi, dacă ţine morţiş, pot să port chiar şi sandale cu platformă şi toc cui, din alea transparente. Orice vrea omul ca să fie fericit (de altfel, e de-nţeles - de ce să coboare la centură, când imaginara de mine îi poate oferi totul pe tavă, contra a numai câţiva bănuţi lunar sau la şedinţă, cum doreşte...). Vrea, de asemenea, să am curu' rotund şi tare? Îl am. Îl vrea plat şi cărnos, îl fac şi p-ăla. Dacă vrea, stăm şi de poveşti. Pot să fiu chiar şi Şeherezada. Vrea să mi se plângă de nevastă şi de soacră? Am să-l înţeleg şi o să-i dau dreptate. Vrea să mi se plângă că nimeni nu-l iubeşte şi cocoşu' lui de 40 de ani n-a văzut găină, o să-l consolez. Îi ofer găina mea virtuală, ca să-şi bucure cocoşul la el acasă, cum s-o descurca mai bine. Între timp dau cu aspiratoru', calc rufe, bag altele la spălat şi-mi vopsesc şi unghiile. Nu că-i tare?
Pe de altă parte, un prieten imaginar ar fi util şi pentru partea femeiască. Să ne spună vorbe de duh, să ne păcălească cum că suntem încă cele mai frumoase, că arătăm perfect, nici prea grase, nici prea slabe, ci fix aşa cum trebuie, să ne spună cum ne-ar umple de trandafiri şi de săruturi de sus până jos dacă ar fi lângă noi, că suntem speciale şi merităm... Şi câte şi mai câte. N-ar fi cool? Aşa, ca un fel de cafea de dimineaţă, doar că în doze virtuale, la nevoie, când simţi că tocmai s-a căcat o vacă pe fericirea ta. Zic.
