Cavalerul alb, la a doua şansă

Să fim sinceri! De căte ori aţi dat cuiva o a doua şansă? Unii merită, alţii nu, dar pentru liniştea sufletelor noastre e bine să ştim cine işi numără măştile de pe faţă şi cine doar a greşit.

Patinatorul, cavalerul alb, protectorul de rouă ingheţată o aştepta. De cealaltă parte a patinoarului, la hotarul trandafiriu al pleoapelor inchise, vălurile parfumate ale rochiei albe precedau fiinţa ei plăpăndă.

Ce vor bărbaţii

Să fim sinceri! De căte ori aţi dat cuiva o a doua şansă? Unii merită, alţii nu, dar pentru liniştea sufletelor noastre e bine să ştim cine işi numără măştile de pe faţă şi cine doar a greşit.

Patinatorul, cavalerul alb, protectorul de rouă ingheţată o aştepta. De cealaltă parte a patinoarului, la hotarul trandafiriu al pleoapelor inchise, vălurile parfumate ale rochiei albe precedau fiinţa ei plăpăndă. Fiecare pas, fiecare respiraţie, fiecare mişcare a corpului ei vibrau in inima lui.

Apa tristă, prinsă in cleştele frigului de sub picioarele lui, ii şoptea că este exact ceea ce aştepta. Nu se inşelase. Plutind, zburănd, fata se apropia de cel pe care reflectoarele prea puternice ale sorţii i-l ascundeau privirii. Se simţea pierdută, rătăcirile de moment o emoţionaseră. Pe tărămul gheţii, unde viaţa se scurge altfel, patinele ei păşeau tăcute. Din penumbra existenţei, el a cuprins-o cu braţele şi i s-a dezvăluit brusc. Tresărirea ei l-a speriat, dar nu a fugit. Suflul tremurător al unei lumi pure vibra-n aerul pe care-l respirau amăndoi. Nici un zgomot nu tulbura armonia fragilă, iar cei doi patinatori tăiau gheaţa pe o singură lamă. Braţele lui puternice au aruncat-o in aer şi au prins-o cu repeziciune, fiindu-i parcă frică să n-o piardă. O zăpadă fragilă se rostogolea in urma lor şi, incet, ea a acceptat increderea promisă de el, iar dansul lor pe patine devenea din ce in ce mai uluitor. Un cărcel apărut din senin la un muşchi al braţului l-a copleşit.

Albul rochiei se contopea cu strălucirea gheţii pe care ea aterizase in urma căderii. Lovitura o ameţise, dar in străfunduri găsi puterea să se ridice. Spectatorilor li se tăiase răsuflarea, iar comentariile nu lipseau. "Cum? A scăpat-o pe gheaţă? Dacă işi rupea o mănă sau un picior? Păi, sigur, dacă era cu ochii in altă parte! De ce se uita la fata cu părul lung şi blond de pe margine?" Protagonista, fata de pe gheaţa vieţii, se indreptă spre cavalerul care-şi plecase ochii de ruşine şi il măngăie discret pe obraz. Zămbind, ii oferi o nouă şansă. Uimit de curajul ei, işi făgădui să nu-i mai dea drumul niciodată, indiferent căt de multe ocheade ii vor mai arunca spectatoarele pe patinoarul pe care el era stăpăn.