x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cea mai scurtă carieră în televiziune din istorie? Care au fost primele cuvinte ale unui ştirist în prima sa zi de muncă (VIDEO)

Cea mai scurtă carieră în televiziune din istorie? Care au fost primele cuvinte ale unui ştirist în prima sa zi de muncă (VIDEO)

22 Apr 2013   •   15:46
Cea mai scurtă carieră în televiziune din istorie? Care au fost primele cuvinte ale unui ştirist în prima sa zi de muncă (VIDEO)
Sursa foto: captura video

A.J. Clemente poate candida cu uşurinţă pentru titlul "prezentatorul cu cea mai scurtă carieră din istoria televiziunii". Iar asta pentru că a fost suspendat de directorii postului de ştiri KYFR, din SUA, după ce a înjurat la prima sa apariţie LIVE la televizor.

Pentru că nu a realizat că microfonul său era deschis, Clemente a rostit cuvntele "f*** s***" în timp ce era în direct. Prezentatorul a încercat să salveze aparențele, însă fără succes. 

Jurnalista Van Tieu, alături de care Clemente urma să prezinte buletinul de ştiri, este vizibil jenată şi are probleme în a-şi prezenta colegul după ce l-a auzit pe acesta că a înjurat.

×