x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun CHINEZ EXPEDIAT PRIN POŞTĂ. Coletul a ajuns la destinaţie viu şi ...puţin leşinat (GALERIE FOTO)

CHINEZ EXPEDIAT PRIN POŞTĂ. Coletul a ajuns la destinaţie viu şi ...puţin leşinat (GALERIE FOTO)

29 Aug 2012   •   12:28
CHINEZ EXPEDIAT PRIN POŞTĂ. Coletul a ajuns la destinaţie viu şi ...puţin leşinat (GALERIE FOTO)

Un barbat era sa moara dupa ce s-a "autoexpediat" prin posta.

Hu Seng, din sudul Chinei, a vrut sa-i faca o surpriza iubitei sale de ziua ei, drept care s-a expediat intr-o cutie sigilata, care, din nefericire, s-a ratacit timp de trei ore in oficiul postal.

Cand in sfarsit cutia a sosit la destinatie Li Wang a desfacut uimita pachetul enorm trimis de Seng iar unul dintre prieteni astepta sa fotografieze cadoul. Nu mica le-a fost mirarea cand inauntru l-au gasit pe barbat lesinat. De urgenta au chemat salvarea ca sa il trezeasca.

Dupa isprava sa, Sung a declarat ca nu se astepta ca totul sa dureze atat de mult, "Am incercat sa fac o gaura in cutie dar cartonul era mult prea gros,pe de-o parte, iar pe alta, nu am vrut sa stric surpriza."

×