x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Chupacabra, desfiinţată

Chupacabra, desfiinţată

de Anca Aldea    |    07 Noi 2010   •   00:00

Misterioasa Chupacabra a revenit în atenţia oamenilor de ştiinţă după ce aceştia au descoperit... un parazit denumit sarcoptul râiei, scrie LiveScience. În credinţa sud-americană, Chupacabra este considerată o creatură malefică, stranie, păroasă, bipedă, cu ţepi pe spinare, care suge sângele şi uneori laptele caprelor prin mici, dar adânci incizii făcute în piele. Mitul Chupacabrei a apărut în 1995 într-o serie de mărturii mai mult sau mai puţin credibile ale unor portoricani.

Cercetătorii sunt convinşi însă că au descoperit cine stă în spatele acestei fantasmagorii. Este vorba despre parazitul "sarcoptes scabiae" (sau "sarcoptic mange"), a cărui lungime nu depăşeşte 0,5 milimetri, care are opt picioare şi care infestează omul şi unele animale sălbatice. Chupacabrele sunt, de fapt, coioţi cu răni serioase provocate de sarcoptul râiei, susţine biologul Barry O'Connor de la Universitatea Michigan (SUA). Paraziţii îşi fac adăpost în pielea animalului, uscând-o. Animalele îşi pierd părul, botul li se usucă şi se trage înapoi, iar caninii se lungesc, părând să semene cu nişte colţi uriaşi.

×
Subiecte în articol: magazin