x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Condamnat la nouă săptămâni de închisoare pentru că şi-a ucis hamsterul!

Condamnat la nouă săptămâni de închisoare pentru că şi-a ucis hamsterul!

22 Sep 2010   •   00:00

Un britanic a fost condamnat la nouă săptămâni de închisoare pentru că şi-a ucis hamsterul, băgându-l într-un cuptor cu microunde, în timpul unei dispute cu logodnica sa, transmite AFP.

Anthony Parker (29 de ani) a recunoscut în faţa unui tribunal din Hartlepool, nord-estul Angliei, că şi-a ucis hamsterul, beat fiind, în timpul unui conflict cu prietena sa.

"Nu vroiam să-l omor. Era cel mai bun hamster pe care l-am avut, o chema Suzie", a spus acesta în faţa instanţei.

Parker a pledat vinovat în faţa acuzaţiilor de cauzare a unor suferinţe inutile hamsterului, băgându-l într-un cuptor cu microunde pornit.

Poliţiştii au găsit hamsterul, ars, într-o pubelă din apropierea domiciliului acuzatului, iar autopsia a confirmat că acesta a murit din cauza radiaţiilor.

Avocatul lui Parker a susţinut, în faţa instanţei, că acesta nu are antecedente penale şi a subliniat că moartea lui Suzie a fost rapidă, deci că aceasta nu a suferit mult.

×
Subiecte în articol: lumea