x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Copilaria fericită predispune la divorţ

Copilaria fericită predispune la divorţ

de Irina Cristea    |    28 Feb 2011   •   15:40

Oamenii care au avut o copilărie fericită sunt mai predispuşi la a divorţa la vârsta adultă. Un studiu publicat în Journal of Positive Psychology şi citat de Daily Mail dă şi explicaţia – aceste persoane sunt mai încrezătoare în forţele proprii şi mai pregătite să renunţe la o relaţie care nu funcţionează aşa cum îşi doresc. Studiul a fost realizat de cercetători de la Universitatea Cambridge care au studiat vieţile a mai multe mii de voluntari britanici născuţi în 1946. În adolescenţă, profesorii acestora le-au dat calificative în funcţie de cât de fericiţi, de energici şi prietenoşi erau. Au fost luate în calcul şi probleme de comportament, ca de exemplu agitaţia, angoasa sau nerespectatea autorităţii. Câteva zeci de ani mai târziu, cercetătorii au colectat noi informaţii despre viaţa acestora şi le-au analizat. Din cercetare a mai reieşit că persoanele care au fost fericite în adolescenţă au fost mai mulţumite de slujba obţinută, au avut mai multe pasiuni şi o viaţă socială mai activă în comparaţie cu ceilalţi.

×