x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Copos are iar probleme

Copos are iar probleme

de Horatiu Sima    |    09 Noi 2007   •   00:00

Anchetatorii au stabilit că prejudiciul creat statului a fost de peste un milion de euro, prin faudarea bugetului de stat. In ianuarie 2006, s-a dispus blocarea unor conturi ale senatorului George Copos, deblocate parţial la inceputul lunii aprilie, dar s-a menţinut sechestrul pe o sumă echivalentă cu prejudiciul produs statului.




FRAUDĂ. Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a dorit soluţionarea dosarului in care fostul vicepremier Gheorghe Copos este acuzat de evaziune fiscală, alături de Gilio Giuzepe Roza, după cum reiese din motivarea judecătorilor Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la decizia de restituire a dosarului Loteria pentru refacerea urmăririi penale. Judecătorii constată o activitate infracţională complexă legată de acest dosar, dar, in ciuda acestui fapt,"acuzarea se rezumă doar la infracţiunea de evaziune fiscală, ca infracţiune scop, lăsănd la o parte activităţile care au iniţiat mecanismul de fraudare a bugetului de stat".


MOTIVARE. „Instanţa de judecată a fost sesizată cu un clişeu singular din activitatea infracţională, selectat şi interpretat astfel incăt la momentul inceperii urmăririi penale, Direcţia Naţională Anticorupţie să-şi poată justifica arogarea competenţei in raport cu alte organe de urmărire penală", scriu judecătorii in motivare. Mai mult, in document se mai arată că „după prezentarea, in succesiune, a normelor de procedură penală ce delimitează competenţa DNA de competenţa celorlalte organe de urmărire penală, este lesne de sesizat preocuparea DNA de a-şi aroga cu orice preţ competenţa cauzală".


RESTITUIRE.ICCJ a decis, pe 22 octombrie, restituirea dosarului Loteria, in care este acuzat fostul vicepremier George Copos, la Parchetul de pe lăngă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru refacerea urmăririi penale, după ce au admis excepţia nulităţii urmăririi penale ridicată de avocaţii acestuia care au susţinut necompetenţa DNA pentru efectuarea urmăririi penale in dosarul Loteria. Decizia ICCJ a fost atacată, insă, cu recurs de procurorii DNA. La 8 octombrie, avocaţii omului de afaceri George Copos au cerut restituirea dosarului Loteria pentru refacere, considerănd că DNA nu ar fi fost competentă pentru efectuarea urmăririi penale, deoarece prejudiciul in acest dosar este sub un milion de euro, ceea ce atrage competenţa procurorilor DIICOT.


TERTIPURI. Conform avocaţilor, procurorii DNA au stabilit artificial un prejudiciu de 39 de miliarde de lei - echivalentul a un milion de euro - pentru a-şi atrage competenţa in efectuarea urmăririi penale. Gheorghe Diaconescu, unul dintre avocaţii lui George Copos, a explicat că partea responsabilă civilmente, SC Rom Tur, a achitat o parte din impozitul datorat Ana Electonic, lucru ce nu a mai fost luat in calcul de procurorii DNA. Procurorul de şedinţă a cerut respingerea excepţiei avocaţilor legată de competenţa DNA şi a spus că pe tot parcursul urmăririi penale calculul prejudiciului a fost corect. Procesul privind dosarul Loteria a fost suspendat de magistraţii ICCJ pe 15 februarie, pentru a trimite cauza la Curtea Constituţională. La sfărşitul lunii iunie, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ridicată de unul dintre inculpaţi, Gilio Giuzepe Roza, cu privire la articolul 13, aliniatul 1, din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 43/2002 privind DNA, care stabileşte competenţa Direcţiei in privinţa infracţiunilor de evaziune fiscală ce depăşesc un milion de euro.


ACUZAŢI. Procurorii anticorupţie au dispus, la 6 iunie 2006, punerea in mişcare a acţiunii penale şi trimiterea in judecată in stare de libertate a lui George Copos, acuzat de săvărşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prin care a prejudiciat bugetul de stat cu peste un milion de euro, in urma unor tranzacţii realizate cu Compania Naţională Loteria Romănă. In dosar, alături de Copos, au mai fost trimişi in judecată Roza Gilio Giuzepe, cetăţean romăn, acţionar la societăţile Ana Electronic, Ana Group, Ana Pan, administrator unic director la Rom Tour GM Impex SRL, membru fondator al Fundaţiei „ProRapid", şi Ioan Raţiu Stelian, administrator la Transilvania International SRL. Intre timp, prima firmă a lui George Copos, Ana Electronic a fost declarată in faliment de patronul Rapidului.


COMPLICI. De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea in mişcare a acţiunii penale şi trimiterea in judecată pentru complicitate la evaziune fiscală a inculpaţilor Nicolae Cristea, fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Loteria Romănă, membru fondator al Fundaţiei „ProRapid", şi a lui Gabriel Rogoveanu, agent imobiliar la Euroest Invest SRL. Loteria Romănă a achiziţionat din surse proprii, in 2004, din reţeaua Ana Electronic, 38 de spaţii comerciale, cu suprafaţa totală de 6.786 de metri pătraţi, in valoare de 5,1 milioane euro, respectiv 746 de euro/metrul pătrat. Compania a menţionat că, incepănd cu 18 aprilie 2005, la solicitarea DNA, a pus la dispoziţie documentele care au stat la baza incheierii acestor contracte in vederea probării că tranzacţiile s-au efectuat respectănd cerinţele legale in materie, lucru adus la cunoştinţa presei de Loteria Romănă printr-un comunicat din 16 mai 2005.

×