x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Creativitatea in media merita respectata

Creativitatea in media merita respectata

25 Iun 2004   •   00:00

SUFLETUL COMERTULUI

Ca bugetele mici pot fi catalizatorul unor idei care anuleaza frontierele, devenise deja un truism in cazul primilor ani de Golden Drum. La Cannes, 2004, premierea sectiunii Media a confirmat teoria.
CLAUDIA CURICI

Effie Awards, recent introdus si in Romania, este o competitie care premiaza eficienta. La Cannes, sectiunea Media, cu extensiile ei Lions Direct si Media Lions, a preluat si ea imperativul rezultatelor masurabile. Lucrarile premiate au primit girul juriului in egala masura pentru spontaneitate si inedit, dar si pentru impactul covarsitor al ideii asupra destinatarului ei. E limpede, cel putin la aceasta sectiune, epoca lucrarilor facute special pentru festival a apus.

Exemple de eficienta?

PR gratuit, echivalent cu o investitie in presa scrisa de 83 de milioane de dolari, pentru out-door-ul Fotbal Vertical in cazul Adidas. Clientul a aprobat ideea TBWA Tokio de a aranja un teren de fotbal pe una dintre cladirile celei mai aglomerate piete din lume, pentru ca acolo o minge si doi jucatori atasati de corzi elastice sa refaca, paralel cu pamantul, un spectacol pentru microbisti inveterati sau spontani.

Radioul, aceasta cenusareasa a comunicarii, s-a dovedit si el eficient in cazul Pampers Mexico, dubland numarul celor care asociau marca de scutece cu ora de culcare a bebelusilor, multumita unei emisiuni de seara sustinute de P&G, in timpul careia se spuneau povesti.

Vidal Sasoon - nume celebru in materie de hair style - a devenit o prioritate pe lista japonezelor posesoare de mobil, dupa ce vreme de doua luni acestea au primit MMS-uri pe gustul lor. Imaginile de pe mobil infatisau personaje de desen animat, la moda in Extremul Orient, cu coafuri extrem de sofisticate. De altfel, telefonul mobil pare sa fie cel mai nou medium ca spatiu de expunere pentru advertising, transformand Internet-ul intr-o media la fel de clasica precum televiziunea sau printul.

Original

La categoria evenimente speciale, castigatoare a fost compania sud-africana Cinevation, care avand drept misiune cultivarea marcii FED EX a ales sa simuleze distrugerea peliculei pentru filmul care tocmai urma sa inceapa intr-un Multiplex, pentru ca la scurta vreme sa apara pe scena o masina a companiei de curierat, si angajatul FED EX sa puna in mainile gestionarului salii o pelicula intacta, numai buna de difuzat. Marele premiu pentru Media Lions a mers in Chile, la compania OMD Santiago, pentru solutia de promovare in cinematografe a marcii de bere Cristal. Momentele-cheie ale filmelor "Razboiul stelelor, Notting Hill" sau "American Beauty" erau intrerupte pe nesimtite prin spoturi scurte care refaceau intocmai atmosfera filmului, costumele si gesturile actorilor. Abia cand aparea imaginea sticlei de bere Cristal si melodia asociata lui, spectatorul realiza ca tocmai asistase la cateva secunde de publicitate.

Loc de cinste

In 1999, Cannes deschidea usile Media plannerilor, premiind creativitatea in media. Trei ani mai tarziu, organizatorii festivalului recunoasteau si in solutiile de Direct marketing (scrisori, corespondente, pachetele cu mesaj pentru destinatar) un instrument bun ca oricare altul pentru atingerea obiectivelor de comunicare. Abia in 2004, cele doua domenii recent luate in calcul si-au primit definitiv confirmarea, o data cu cele 17 seminarii de profil si cu inaugurarea oficiala a unei gale de premiere, rezervata, pana de curand, doar presei si televizunii.

COMUNICARE

"Consumatorii sunt din ce in ce mai neatenti la mesajele care li se transmit. Cu cat numarul de mesaje creste, cu atat scade atentia. Solutia este comunicarea totala: abilitatea de a evalua, planifica, executa si optimiza continuu orice canal sau combinatie de canale prin care intri in contact cu consumatorul. Colaborarea si cooperarea sunt deci cheia viitorului acestei industrii" - Harvey Goldhersz, Mediacom
×
Subiecte în articol: sufletul comertului media