Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La sfârşitul anilor '90 fugisem din propria casă. După ce fusesem combinat mai multă vreme cu o colegă de facultate mai mică decât mine cu doi ani, luasem hotărârea eroică să mă despart de ea.
Alesesem însă destul de prost momentul, era pe buza unei sesiuni, aşa că o lăsasem pe Ana, care era din provincie, să rămână parcată la domiciliul meu până îşi dădea examenele în timp ce eu îmi închiriasem un apartament cu două camere, mobilat, undeva în Pantelimon. Îmi permiteam să fac figura asta fiindcă o duceam relativ bine cu banii, lucram în vreo trei locuri.
Vecini
Zona era destul de amestecată, în jurul blocului în care campasem. Stăteau mulţi domni ţigani care, cam la trei-patru seri o puneau de un scandal între ei. Când era pace în interiorul etniei puneau tare un fel de proto-manele, astfel că în scurt timp eram pus la punct cu opera lui Ştefan de la Bărbuleşti, aflat foarte în vogă atunci. La mine pe scară erau atât pensionari care priveau bănuitori orice mişcare, ca şi cum ar fi avut cine ştie ce valori măreţe prin case, cât şi familii între două vârste, cu copii.
La nici două zile după ce mă instalasem, mi-au sunat la uşă doi cetăţeni, pe la vreo 30 şi ceva de ani, un el şi o ea. Mi-au explicat că sunt de pe acelaşi palier cu mine şi ar vrea să mă cunoască. Prietenos, i-am invitat în casă şi le-am oferit câte un pahar de vin.
M-au pus la curent rapid cu vieţile lor şi cu ce se întâmplă în bloc. El Marian, era şofer de taxi, iar ea, Angela, vânzătoare la non-stop-ul din apropiere. Aveau doi copii mici şi făceau în aşa fel încât să lucreze în ture diferite, încât să poată sta unul dintre ei cu odraslele.
Am mai aflat că administratorul fură şi că nu trebuie să mă sperii când vecinul de la patru (noi stăteam la trei) îşi bate nevasta sau dărâmă obiecte grele prin casă, fiindcă e doar un "băiat bun" care obişnuieşte să bea ceva mai mult. Edificat asupra situaţiei mediului înconjurător, i-am condus la uşă, după ce ei mi-au spus că ar trebui să ne ajutăm ca între vecini.
Sprijin
De a doua zi a început o adevărată hărţuire. Cred că mă pândeau prin vizor când vin de la muncă, fiindcă imediat cum apăream suna unul dintre ei la uşă, cu diverse probleme. Voiau ba un prelungitor, ba o sticlă de vin fiindcă le apăruseră invitaţi şi câte şi mai câte, de la aspirină tamponată până la ness sau aracet. Tot ce îmi cereau era bineînţeles "cu împrumut".
Am făcut greşeala fatală să le dau şi ceva bani, "până la leafă", pe care nu i-am văzut niciodată înapoi. Încercam să fiu acru şi să le sugerez că mă deranjează, dar se făceau că plouă. De vreo trei ori, când eram cu câte cineva în momente plăcute nu le-am deschis, dar ei consecvenţi continuau să sune la mine în semn de solidaritate de palier.
Într-o seară de vineri ajunsesem ceva mai devreme acasă. Mă pregăteam să plec a doua zi de dimineaţă la mare, unde trebuia să mă întâlnesc cu nişte amici sosiţi tocmai din Germania. Când îmi înghesuiam ceva boarfe într-o traistă, a sunat cineva la uşă. Era Angela, echipată clasic, cu capot şi şlapi. Mi-a zis că Marian e plecat cu copiii la ţară şi că fix atunci, ghinionul dracului, i se stricase ceva la maşina de spălat. Voia să o ajut să o dea la o parte, să se prindă de ce curge apă prin spate.
Cum de data asta era doar o solicitare a forţei fizice, m-am dus. Am dat la o parte măgăoaia, m-am uitat cu un ochi expert şi bineînţeles că nu m-am prins despre ce e vorba. Transpirasem, aşa că vecina a scos două beri reci din frigider. Cum se agitase şi ea pe lângă mine, capotul i se lărgise pe piept, lăsând să se vadă nişte sâni mari, uşor căzuţi. Se uita la mine cu nişte ochi care exprimau că ar vrea oarece.
La un moment dat făcându-se că vrea să ia scrumiera şi să o verse, mi-a trântit ţâţele peste nas. Nu am mai rezistat şi am prins-o de mijloc. S-a lăsat sărutată, apoi m-a luat de mână şi m-a tras spre dormitor. Am făcut dragoste fără să ne spunem ceva. Am schimbat mai multe poziţii, se vedea că are chef de joacă.
La sfârşit, după ce îmi aprinsesem o ţigară mi-a spus destul de calm că Marian a lucrat mai mult timp noaptea în ultima vreme, venea în zori acasă şi cădea ca un lemn. Am tras ultimul fum, m-am îmbrăcat şi am mers spre uşă. Mă gândeam că acum obiectul de uz casnic împrumutat am fost chiar eu.
Din fericire, la scurt timp după ce m-am întors de la mare Ana s-a mutat şi am putut să revin la mine acasă, evadând din Pantelimon. Altfel, cine ştie ce s-ar fi întâmplat dacă vecinii mei ar fi avut nevoie, de exemplu, de un transplant de ficat.
