x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Demis Roussos, în familie

Demis Roussos, în familie

de Adriana V. Paduraru    |    09 Mai 2008   •   00:00

Ediţia din 11 mai a emisiunii "Duminica în familie" este dedicată lui Demis Roussos şi celor 40 de ani de activitate muzicală, în care a adus bucurie în viaţa a milioane de oameni. Invitat special al show-ului, prezent pentru prima dată într-o emisiune de divertisment din România, Demis Rousoss va cînta si va vorbi despre întreaga sa activitate, despre bucuriile şi provocările vieţii de star internaţional, dar şi despre noul său album pe care îl va lansa pe data la 8 noiembrie.



ANTENA 1/Divertisment/Duminică 15:30
Ediţia din 11 mai a emisiunii "Duminica în familie" este dedicată lui Demis Roussos şi celor 40 de ani de activitate muzicală, în care a adus bucurie în viaţa a milioane de oameni. Invitat special al show-ului, prezent pentru prima dată într-o emisiune de divertisment din România, Demis Rousoss va cînta si va vorbi despre întreaga sa activitate, despre bucuriile şi provocările vieţii de star internaţional, dar şi despre noul său album pe care îl va lansa pe data la 8 noiembrie. Alţi invitaţi de seamă vor fi Orhan Pamauk, cel mai cunoscut scriitor turc, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2006, şi Jan Sorensen, reprezentant ONU în România. Şi pentru că Angela Similea şi Ovidiu Komornyik au o nouă formulă de turneu, cei doi sînt invitaţi în emisiune pentru a ne povesti mai multe despre noul duet.


Te pui cu blondele

ANTENA 1/Divertisment/Joi 20:30
Cătălin Nistor se numără şi el printre cei care se pun cu blondele. Originar din Brăila, Cătălin este antrenor de înot şi, totodată, membru al lotului naţional. Familiarizat cu atmosfera competiţiilor, concurentul a făcut faţă tuturor "atacurilor" venite din partea blondelor, încă de la începutul emisiunii el "predîndu-le" fetelor prima lecţie de înot: capul în apă, mîinile întinse la perete şi tare din picioare.


Finala Megastar

PRIMA TV/Divertisment/Sîmbătă 20:00
Ultimii doi finalişti rămaşi în competiţie, juriul Megastar, Andreea Raicu şi Dan Finţescu vă aşteaptă la ultima ediţie a acestui sezon! Cei doi finalişti vor interpreta piese la alegere şi piese propuse de Universal. Cîştigătorul va putea beneficia de sprijinul Universal Music şi va avea şansa de a deveni celebru şi de a se bucura din plin de susţinerea pe care această companie o oferă tuturor artiştilor din portofoliul său.


Gaz pe Folk

TVR 2/Divertisment/Vineri 22:30
Din 9 mai, TVR 2 pune Gaz pe Folk. Este vorba despre un concurs, găzduit de Marius Bodochi, care oferă tinerilor talentaţi oportunitatea de a se afirma în interpretarea acestui gen muzical. În fiecare ediţie se vor confrunta în faţa juriului şi a telespectatorilor cîte doi concurenţi, fiecare fiind susţinut de cîte o vedetă consacrată. Cîştigătorul fiecărei ediţii va fi prezent pe scena ediţiei din acest an a Festivalului Folk You şi va fi inclus pe CD-ul Folk You 2008, editat de Jurnalul Naţional.


Jugaru Shukaru

PRO TV/Divertisment/Sîmbătă 23:00
O femeie din Bucureşti a le-şinat, la propriu, la vederea lui Gabi Jugaru. Totul s-a petrecut în timpul filmării unei farse, în care complicii "shukarului" au fost pe punctul de a dărîma o hală din apropierea Capitalei. Speriată, femeia a dat în cele din urmă nas în nas cu Jugaru, "creierul" întregului scenariu diabolic, şi... a leşinat.


Gala UNICEF

TVR 1/Live/Sîmbătă 20:15
Şi în acest an, UNICEF şi TVR organizează un teledon pentru strîngerea de fonduri în beneficiul copiilor din România, sub umbrela Iniţiativei Spital Prieten al Copilului. Evenimentul va fi găzduit de TVR 1 şi prezentat de Andreea Marin Bănică, Ambasador UNICEF al Bunăvoinţei pentru România, alături de Cristian Ţopescu. Ca de obicei, acţiunea se va bucura de participarea unor personalităţi ale vieţii politice, economice şi artistice din România, precum şi a susţinătorilor şi colaboratorilor apropiaţi ai UNICEF, dar şi de participarea unor invitaţi-surpriză, care vin în sprijinul acestei cauze.

×
Subiecte în articol: telecomanda