x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Desiree, în "Visul unei nopţi de vară"

Desiree, în "Visul unei nopţi de vară"

de Adriana V. Paduraru    |    12 Iun 2009   •   00:00
Desiree, în "Visul unei nopţi de vară"
Sursa foto: /

Proaspăta mamică Desirée Malonga, vedeta serialului "Trăsniţi din NATO" de la Prima TV, se pregăteşte intens pentru examenul de licenţă la actorie. Prima parte a examenului a constat într-un rol în "Păsările", după Aristofan.



A jucat atunci fără nici o dificultate, deşi era însărcinată în luna a opta. La Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" (Sala Rapsodia), Desirée i-a dat viaţa Helenei din "Visul unei nopţi de vară". "Acum e însă puţin mai dificil, pentru că fetiţa mea e acasă şi trebuie să fiu şi mamă, şi actriţă. E mai obositor, e solicitant, dar le fac pe amândouă cu aceeaşi plăcere", spunea "trăsnita" la repetiţii. Cât despre emoţii: "Se spune că un actor fără emoţii nu e un actor adevărat, aşa că îmi place să cred că sunt pe drumul cel bun".

Fiul Monicăi Stan, botezat de prinţi
Carlo Nicolas, băieţelul Monicăi Stan (B1), are naşi cu sânge albastru, micuţul fiind creştinat de prinţul Paul şi prinţesa Lia. Ceremonia a avut loc sâmbăta trecută, la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou, printre "martori" numărându-se Livia Dilă, Irene Pîrvu şi Roxana Iliescu. Monica Stan şi Nino Caval vor fi cununaţi de aceeaşi pereche princiară, însă la Veneţia. (A.V.P.)

Neverland, in UK
Michael Jackson le-a cerut organizatorilor celor 50 de concerte pe care le va susţine la Londra, din iulie, să transforme proprietatea pe care va locui pe timpul şederii în Marea Britanie într-o replică a fostei sale reşedinţe, celebrul Neverland, informează thesun.co.uk. Superstarul american în vârstă de 50 de ani a închiriat domeniul Foxbury Manor din Chislehurst, comitatul Kent, în valoare de 17 milioane de euro, pe durata şederii sale în Marea Britanie. El doreşte aici o pistă de bowling, dar şi un bâlci perfect funcţional. (A.V.P.)

×
Subiecte în articol: magazin