x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Detoxificarea, mai eficientă când luna scade

Detoxificarea, mai eficientă când luna scade

de Adrian Vaduva    |    06 Aug 2010   •   00:00
Detoxificarea, mai eficientă când luna scade
Sursa foto: /Thinkstock

Pentru ca procesul de detoxificare să fie mai eficient, Florentina Opriş, realizatoarea emisiunii "Sport, dietă şi o vedetă" de la Prima TV, ne învaţă să ne folosim de fazele lunii. Astfel, când luna este în scădere, procentul de toxine eliminat în urma unei astfel de cure este de 80%, în timp ce, în alt interval, nu reuşim să pierdem decât 50%.



De asemenea, procesul de slăbire poate fi mult mai rapid în această perioadă şi asta graţie mecanismelor minunate ale corpului uman care se lasă influenţate de puterea lunii. Drenajul limfatic, sauna, masajul, peeling-ul pe care puteţi să vi le faceţi chiar şi singure, acasă, sunt recomandate când luna este în scădere. O baie călduţă, urmată de un peeling cu făină de porumb, amestecată cu ulei de măsline şi finalizată cu masarea într-un ritm lent de jos în sus a picioarelor reprezintă un efect benefic asupra corpului. Nu trebuie uitată nici dieta, ajutorul de nădejde atunci când vorbim despre detoxificare.

Apa sărăcită în deuteriu, legumele (castraveţi, arderi, varză, dovlecel) şi fructele (prune, pepene verde, pepene galben), consumate la o masă separată, sub formă crudă, cerealele integrale, orezul, cu un conţinut mare de fibre, "mătură" acumulările de reziduuri existente în colon, purifică sângele şi ajută la "spălarea" rinichilor. Mişcarea este şi ea esenţială în procesul de detoxifiere. Plimbarea, mersul pe jos, activităţile casnice mai intense, alergatul, înotul, mersul pe bicicletă, dansul, iată câteva dintre exerciţiile aerobe care te ajută să foloseşti surplusul de ţesut adipos pe post de "carburant" în momentul activităţii fizice.

×
Subiecte în articol: life & style