Dialoguri în Triunghi: Originile Martinismului

Vlad Sauciuc şi Pompiliu Kostas Rădulescu, de vorbă cu Emilio Lorenzo, Marele Maestru al Ordinului Martinist Francez.

Vlad Sauciuc şi Pompiliu Kostas Rădulescu, de vorbă cu Emilio Lorenzo, Marele Maestru al Ordinului Martinist Francez.

 
Sâmbătă 10 mai, a avut loc la sala "I.C.Brătianu" a Universităţii Populare Dalles cea de-a şaptea coferinţă din seria "În Culisele Societăţilor Secrete", organizată de Centrul Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice. Cu această ocazie domnul Emilio Lorenzo, Marele Maestru al Ordinului Martinist Francez, a acceptat să ne răspundă la cîteva întrebări despre o mişcare iniţiatică acum relativ puţin cunoscută la noi, deşi destul de familiară unei mari părţi a intelectualităţii româneşti din perioada interbelică. De altfel, domnia sa este cel care i-a succedat la conducerea Ordinului în 1979 lui Philippe Encausse, fiul celebrului ocultist francez Gerard Encausse, cunoscut mai ales sub numele de Papus, care de altfel a şi pus bazele sale în a doua jumătate a secolului al 19-lea.

 

• De ce acest titlu, "Originile Martinismului"? Din punct de vedere istoric vorbim despre un ordin iniţiatic relativ tânăr.

Pentru că Martinismul este strâns legat de învăţăturile lui Martinez de Pasqually (1727-1774). El a întreprins o sinteză a cunoştinţelor iniţiatice ale lumii occidentale de până la el, incluzând aici cabbala, gnoza, alchimia etc, cărora le-a dat un fel de "haină" creştină pentru a putea avea un limbaj compatibil mediului în care îşi desfăşura munca de Iniţiator şi de Instructor. Sună poate paradoxal, dar de fapt aici nu există nici un fel de dihotomii. A nu reuşi să distingem unicitatea izvorului între diferitele manifestări exterioare ale acestuia şi cu ajutorul diferitelor forme de tehnici sugerate - strâns legate de diversele structuri psiho-fizice -, înseamnă a nu fi căpătat acea înţelegere indispensabilă celui care a atins, şi nu doar din vorbe, un anumit nivel de împlinire adevarată.

 

• Dacă ar fi să facem o înşiruire - cu riscul asumat de a fi poate simplistă - a "momentelor" importante ale Martinismului cum am putea-o formula?

Putem vorbi atunci de Martinismul aşa numit primitiv sau martinezismul, care îl are drept creator pe Martinez de Pasqually şi ca formă de exprimare Ordinul Cavalerilor Masoni Aleşi Cohen ai Universului, care includea clasa secretă a Reau+Croix în care, este bine să precizăm, erau admise şi femeile. Aceasta precizare implică deducţia că pentru a ajunge la gradul maxim în Ordin nu era necesară apartenenţa la Masonerie, întrucât pe atunci femeile nu erau admise în rândurile aceia. Calea iniţiatică propusă de Martinez consta dintr-o practică progresivă de natură magico-teurgică.

Martinismul denumit şi antic, a avut doi inspiratori care au creat doua şcoli cu tehnici complet diferite. Primul este Jean Baptiste Willermoz, discipol direct al lui Martinez, care a creat Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte din Ierusalim, prin modificarea Ordinului masonic al Strictei Observanţe Templiere. Tehnica urmată era mai ales ritualistică şi operativ-­masonică. Louis-Claude de Saint-Martin, de asemenea unul dintre discipolii direcţi ai lui Martinez, a abandonat şi el tehnicile operative, pentru a se distanţa, mai apoi, de orice ritual de tip masonic şi pentru a practica aşa numita "cale a inimii", cu aspect mistico-filosofic, surprinzător de apropiată de isihasmul ortodox. Saint-Martin s-a îndreptat astfel spre lumea profană, în care practic a lucrat până la sfârşitul vieţii sale, creând grupuri pe care Robert Amadou, cunoscut cercetator şi istoric al Martinismului, le-a numit ale "Prietenilor Intimi". Trebuie subliniat însă faptul că operele lui Saint Martin erau adoptate de catre Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetăţii Sfinte şi că în mai multe cazuri, mai ales în Europa orientală şi de Nord, cele doua şcoli s-au contopit, dând naştere aşa numitei Masonerii a lui Saint-Martin. Cu toate acestea, paradoxul este doar aparent, cum reiese dintr-o scrisoare trimisă de el prietenului său Kirchberger, datată 11 iulie 1776. Saint-Martin care, potrivit unora, a creat un lucru "diferit", marturiseşte aici plin de candoare că, în ciuda tuturor divergenţelor, el rămâne fidel esenţei învăţăturilor lui Martinez, reconfirmându-le astfel valoarea, cu toate că, de facto, abandonase deja tehnicile învăţate de la Maestrul său Martinez de Pasqually.

 

• Atunci de ce întâlnim în literatura de specialitate termenul de Ordin "al lui Papus"?

Papus a fost reorganizatorul principal - dacă nu unic - al acelei forme de Martinism care s-a răspândit mai cu seamă în perioada dinaintea primului razboi mondial şi care, uneori, a luat chiar forma unei competiţii cu Masoneria, şi anume, Martinismul modern. Curentul acesta nu a fost cu siguranta unic, chiar daca în el se pot observa clare trăsături gnostice, creştine sau masonice, în funcţie de grupul în discuţie. Papus le-a prezentat cercetătorilor ezoterismului, cu claritate şi profun­zime, o serie întreagă de subiecte care, deşi erau dintre cele mai variate, nu erau însă mai puţin lipsite de actualitate în esenţa lor.

Încă de foarte tânăr, Papus a primit iniţierea martinistă. Avea pe atunci 17 ani. Dar să nu uităm însă că acest tânăr va publica, după numai doi ani, prima sa carte. În opera lui se află bazele doctrinei Martiniste propusă de Louis-Claude de Saint-Martin, căreia Papus i-a dat un plus de sub­stanţă, creând Ordinul Martinst. Astfel, chiar dacă Papus a frecventat practic toate şcolile iniţiatice, ordinele şi obedienţele timpului sau, a rămas Martinist începând de la vârsta de 17 ani şi până în ultima clipă a vieţii sale. În sânul Ordinului Martinist, transmiterea iniţiatică n-a fost niciodată întreruptă, nici măcar în timpul celor două Razboaie Mondiale.

Apoi există ceea ce îndeobşte numim Martinismul contemporan, ce îl are ca prim inspirator şi organizator pe Robert Ambelain, în el contopindu-se curente diferite, moştenite din Martinismul modern care, mai ales în Franţa, au dus la evoluţii mistico-creştine.

 

• Ce înseamnă martinismul astăzi, într-o lume absorbită din ce în ce mai mult de mirajul materiei?

Ordinul Martinist, pe care unii îl numesc "al lui Papus", pentru a-l distinge de alte Ordine aparute mai târziu, se străduieşte să aplice metoda propusă de Louis-Claude de Saint-Martin, pentru a-i ajuta membrii săi să avanseze pe calea transformării personale.Mergem deci înainte pe drumul spiritualităţii, cu ajutorul Cunoaşterii hrănită prin studiu, al Acţiunii concretizată prin practică şi a nobilului Sentiment izvorat din meditaţie.

Astfel, drept încheiere, nici un alt gând nu ar fi mai nimerit decât îndemnul lui Saint-Martin, "să facem loc spiritului"!