Dialoguri în Triunghi: Platon, contemporanul nostru!

Vlad Sauciuc şi Pompiliu Kostas Rădulescu, de vorbă cu Mauro Bargellini, Suveranul Mare Maestru al Ordinului Martinist Antic şi Tradiţional, despre ezoterismul lui Platon.

Personalitate. Născut la Livorno (Italia) în anul 1939, Mauro Bargellini a absolvit Facultatea  de ştiinţe economice şi comerciale la  Universitatea din Pisa în 1965. A lucrat la Banca Monte dei Paschi di Siena, ajungând la funcţia de director, calitate în care a condus diferite filiale ale băncii în numeroase oraşe din Italia. După ieşirea la pensie, însă, în 1999 s-a putut dedica pe deplin  domeniilor sale preferate încă din timpul Universităţii, studiind istoria religiilor, cu accent pe hinduism, budism şi filosofia greacă, aprofundând îndeosebi operele  lui Platon,  a presocraticilor şi neoplatonicienilor.

Astfel, a călătorit de mai multe ori în India, unde şi-a putut  perfecţiona cunoştinţele despre religia hindusă, la Rishikesh şi Haridware,  oraşe sacre de pe malurile Gangelui, în Nordul Indiei, dar şi în India de Sud, leagăn al civilizaţiei dravidice.

În prezent lucrează în mod activ în domeniul esoterismului, dedicându-se studiului Martinismului, Masoneriei, Kabbalei  şi principalilor filosofi tradiţionalişti - Martinez de Pasqually, Louis Claude de Saint Martin, Rene Guenòn şi Julius Evola. Este unul dintre fondatorii, în Italia, a Ordinului Martinist Antic şi Tradiţional - unul din principalele Ordine martiniste, din care s-au născut, mai apoi, diferite ramuri -, fiind astăzi Suveranul Mare Maestru al acestuia. În această calitate, a asistat recent la punerea bazelor unui Ordin similar, de limbă română la Bucureşti.

Invitat de către Centrul Independent de Studii şi Crecetări Ezoterice să conferenţieze la Bucureşti, sâmbătă 19 aprilie, orele 14, la sala “I.C.Brătianu” a Universităţii Populare “Dalles”, domnul Mauro Bargellini, a accepta invitaţia la un dialog despre Platon şi autentica tradiţie. Despre noi, în ultimă instanţă!

Platon a devenit un capitol de studiu până şi în programa de liceu. În consecinţă, învăţăturile sale par a fi uşor inteligibile. Care ar fi argumentele pentru a-l considera totuşi părintele unei literaturi ezoterice, accesibile, deci, doar iniţiaţilor? Există un Platon ezoteric?

Platon  este filosoful despre care s-au scris cele mai multe cărţi şi a fost subiect de studiu în aproape toate şcolile şi universităţile occidentale, dar aceasta nu înseamnă că filosofia lui este uşoară. Câteva dintre cărţile sale, Timaios, de pildă, sunt extrem de greu de interpretat, şi, în plus, aproape toată opera sa se pretează la o interpretare pe paliere diferite: literar, moral, alegoric şi anagogic (anagogia este, după cum se ştie, interpretarea în sens spiritual a unui text). În şcoli şi în universităţi el este studiat mai ales sub aspect literar, în timp ce celelalte moduri de interpretare  sunt, de obicei, folosite de cei care caută ceva în plus. În acest sens se poate deci vorbi de un Platon ezoteric.

 
Laolaltă cu  “Cetatea Soarelui” de Thomaso Campanella, “Utopia” lui Thomas Moore şi “Noua Atlantidă” de Francis Bacon, este “Republica” lui Platon doar opera unui visător?

O  putem considera astfel doar  dacă ne limităm la sensul literar al operei, dar asta ar însemna să pierdem din vedere faptul că Republica este capodopera lui Platon, în care filosoful ne arată câteva dintre aspectele cele mai importante ale gândirii sale, exprimată clar sau prin intermediul  miturilor şi al metaforelor, cum este, de exemplu, mitul Peşterii, mitul lui Er, metafora soarelui şi altele.

Consideraţi că mitul Atlantidei, a cărei primă referinţă se află în dialogurile lui Platon “Timaios” şi “Critias”, este asemeni Mitului Peşterii, doar o parabolă fără aluzii istorice?

Nu cred că este doar o parabolă. Platon nu a scris niciodată lucrări fanteziste, şi cu atât mai puţin putem bănui că ar fi făcut-o într-o operă ca Timaios, în care îşi expune toată  cosmologia. După părerea mea, vorbind de Atlandida,  Platon  a vrut, mai întâi de toate, să vorbească despre o epocă, celebra vârstă de aur a omenirii, în care oamenii aparţineau unei civilizaţii superioare, cu intenţia de a reliefa un concept ce nu aparţine doar vechii Tradiţii elene, ci şi multor  altor Tradiţii, cum ar fi, de pildă, cea  hindusă. El a dorit să arate că societatea omenească, în drumul său istoric, a suferit un proces degenerativ care, străbătând  epocile de argint şi de bronz, a ajuns până la aceea a timpului său şi al nostru, cea a fierului, sau Kali Yuga, cum o numesc hinduşii.

Ce mai poate însemna astăzi Platon pentru noi, la distanţă de aproape două milenii şi jumătate?

Este un pilon de bază în istoria culturii, fapt pentru care unii filosofi contemporani au spus că toată filosofia post-platonică este doar o dezvoltare a filosofiei sale. Însă dincolo de asta, puem spune că este un maestru care ne dă lecţii de viaţă din care ne putem inspira în fiecare zi.

Poate el funcţiona ca factor de echilibru într-o lume care, asemeni cele din Mitul Peşterii, este din ce în ce mai atrasă de iluzie, de efemer?

Cu siguranţă, acest mit ar putea, ba chiar ar trebui, să fie un punct de referinţă pentru orice om. Nu degeaba am spus mai înainte că Platon ne dă lecţii de viaţă. Aş spune, chiar, că acest mit este formidabil de actual, dacă ne gândim că oamenii înlănţuiţi în peşteră,  care văd cum trece umbra pe deasupra lor, seamănă cu cei, foarte numeroşi, de astăzi, care trăiesc tot timpul  într-o realitate virtuală, fapt ce îi împiedică să  privească înlăuntrul propriei fiinţe pentru a se cunoaşte pe ei înşişi, condiţie esenţială pentru a cunoaşte apoi lumea şi a se salva. Vă amintiţi ce scria pe frontispiciul Templului lui Apollo din Delos ? “Gnoti seauton”. Cunoaşte-te pe tine însuţi!

Pare că există un conflict, cel puţin în mintea publicului larg, între ezoterismul oriental şi cel occidental. Se situează cele două curente într-adevăr pe poziţii ireconciliabile?

În mod sigur, nu. Cum spunea celebrul filosof tradiţionalist francez Rene Guenòn, există o singură tradiţie, pe care el o numeşte Tradiţie Primordială, care a luat mai apoi forme diferite, în funcţie de timpul şi locul existenţei sale. Aşadar, dacă privim dincolo de  aparenţe, aşa cum, după Platon, ar trebui să facă orice filosof, care vede unitatea în diversitate, observăm că diferitele forme sub care se prezintă Tradiţia sunt în realitate aceleaşi. Ne revine nouă datoria de şti să le recunoaştem.

Cum percepeţi revirimentul preocupărilor din domeniul ştiinţelor ezoterice în România, ţinând cont că, în perioada interbelică, a existat o efervescenţă deosebită în acest domeniu?

De când România s-a deschis lumii occidentale, şi-a recuperat libertatea, luându-şi în primire locul care o aştepta. Am constatat cu acest prilej un mare interes pentru ezoterism, precum şi apariţia multor organizaţii iniţiatice. Sper ca acest proces să continue.

Sunteţi pentru a doua oară în ţara noastră. Se mai poate ridica România la nivelul pe care îl are astăzi în occident studiul ştiinţelor ezoterice?

Nu am nici o îndoială în această privinţă. Daţi-mi voie să vă spun, chiar, că întrebarea dumneavoastră subevaluează potenţialul României. Să nu uităm că la Bucureşti s-a născut Mircea Eliade, marele istoric al religiilor şi al tradiţiilor, care a scris cărţi fundamentale în acest sens! Aveţi, aşadar, un excelent model la care să vă raportaţi!