x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Dieta Kylie Minogue: "Apă congelată pe post de îngheţată"

Dieta Kylie Minogue: "Apă congelată pe post de îngheţată"

02 Noi 2010   •   00:00
Dieta Kylie Minogue: "Apă congelată pe post de îngheţată"

Înaintea concertelor sau a şedinţelor foto, Kylie Minogue trece la o dietă drastică pe bază de... apă.

Surse apropiate cântăreţei spun că, înaintea ultimului tur de promovare pe care aceasta l-a început săptămâna trecută în SUA, Minogue a reuşit să îşi scadă mărimea hainelor cu un număr, scrie dailymail.com.

Planul la care recurge cântăreaţa este, însă, unul destul de periculos, deoarece implică doar consumul de apă cu lămâie şi o singură masă pe zi, bineînţeles săracă în calorii. Potrivit surselor din anturajul lui Kylie Minogue, când vrea să se răsfeţe în timpul acestei diete, ea pune apa cu lămâie la congelat, pentru a consuma apoi cuburile de gheaţă pe post de îngheţată.

Deşi este departe de a fi supraponderală, cântăreaţa pare a face tot ce îi stă în putinţă pentru pentru a nu îşi dezamăgi publicul obişnuit deja cu standardele pe care le-a impus în privinţa aspectului său fizic, supunându-se chiar şi unor astfel de diete care nu par să îi ofere suficientă rezistenţă fizică în comparaţie cu programul încărcat pe care îl are.


×
Subiecte în articol: lumea