x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Din ABBA, în mrejele unui călugăr Shaolin

Din ABBA, în mrejele unui călugăr Shaolin

de Anca Aldea    |    17 Oct 2010   •   00:00

Cântăreaţa Anni-Frid Reuss, unul dintre cei patru membri ai binecunoscutei trupe ABBA, se află în centrul unui scandal mediatic bizar, în care sunt implicate numele ei şi cel al unui călugăr Shaolin.
După ce a înregistrat, împreună cu trupa sa, un succes răsunător în anii '70 şi '80, Anni-Frid (cunoscută, mai degrabă, sub numele de Frida) şi-a cheltuit mare parte din bani pe... spatele unui călugăr buddhist. Frida i-a oferit călugărului de origine poloneză Marcus Bongart, pe care îl cunoştea de ani buni, peste 4,5 milioane de lire sterline pentru construirea unui templu budist în Suedia, ţara-mamă a lui Reuss. După ce construcţia a fost finalizată, cântăreaţa şi-a cerut banii înapoi, susţinând că ei au fost daţi cu titlul de împrumut şi nicidecum ca donaţie. Din acea clipă a început războiul.
Cazul, ajuns în justiţie, i-a uimit pe oamenii legii. Frida îl cunoştea pe Marcus, ba chiar îi era discipolă - călugărul a introdus-o în filosofia antică medicală Qigong. A învăţat-o că meditaţia şi acupunctura pot alina dureri mari şi chiar pot alunga boli. Astăzi, maestrul o acuză de înşelăciune, pretinzând că femeia vrea să-şi însuşească templul şi să-l transforme în hotel de lux. Ridicat în stil chinezesc, la circa 80 de kilometri nord de oraşul suedez Malmo, complexul templier Yangtorp a costat, până acum, zece milioane de lire sterline, iar construcţia sa durează de mai bine de 12 ani, scrie presa britanică. Complexul, care acoperă o suprafaţă de 4.000 de metri pătraţi, cuprinde un templu, saloane de tratament şi meditaţie, un hotel, săli pentru conferinţe şi un restaurant. Deşi încă neterminat din motive financiare invocate de Bongart, complexul este deschis clienţilor, care, pentru un pachet de şapte zile petrecute aici, trebuie să scoată din buzunar aproximativ o mie de lire sterline de persoană.
Cântăreaţa (64 de ani), a cărei avere este estimată la peste 100 de milioane de lire sterline, nu pare să ducă lipsă de bani. Trăieşte în prezent în Elveţia cu iubitul său, Henry Smith (54 de ani), moştenitorul imperiului WH Smith.
"Am fost prieteni o bună bucată de timp. Am avut neînţelegeri legate de construcţia templului, dar acestea au fost singurele neînţelegeri cu ea. Banii nu i-a dat pentru ca eu să-i returnez, au fost o investiţie în acest templu budist. A vrut să susţină acest proiect şi ideile valoroase care se află aici", a declarat Bongart. Călugărul povesteşte că atitudinea Fridei s-a schimbat brusc în urmă cu aproximativ trei luni: "A venit în vizită şi dintr-o dată am început să avem puncte de vedere diferite despre continuarea construcţiei. A început să-mi vorbească despre schimbarea stilului chinezesc. De atunci comunicăm numai prin intermediari". Bongart recunoaşte că a semnat un document pentru a intra în posesia banilor Fridei, însă pe hârtie, la momentul semnăturii, nu existau termeni legaţi de împrumut.

×
Subiecte în articol: lumea