Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Îmi place să văd cum se transformă oamenii, cum vibrează, cum ajung să înţeleagă cine sunt şi ce vor pentru că ating un prag al maturizării care le descoperă esenţa. Nu toate fiinţele umane au capacitatea de a se înţelege şi de a-şi găsi drumul.
Toţi ieşim din scenă la un moment dat, dar ceea ce ne diferenţiază enorm şi esenţial este calitatea rolului şi reverenţa de final. Ce rămâne? Vibraţia! Dacă ştim să vibrăm în timpul vieţii, vom vibra mereu, şi după lăsarea cortinei – altfel, ne-am pierdut! Nu avem de ales – fără vibraţie, ne rămân amăgirile, iar a trăi ca amăgire între amăgiri este cel mai dureros. Cioran spunea: „Dacă esenţele pe care oamenii le stimează atât de mult, fără să le iubească, n-au putut salva nimic, atunci nu ne mai rămâne decât curajul amăgirilor…, iar asta înseamnă cea mai dureroasă distrugere…, suprema umilinţă”.
Am avut noroc. Am reîntâlnit şi cunoscut oameni plini de vibraţii. Toate energiile astea bune m-au revitalizat şi îmbogăţit. Petrec timp frumos alături de oameni frumoşi! Ceea ce este prea rar. L-am reîntâlnit pe Adrian Oianu la o şedinţă foto, realizată de Cristian Crisbăşan, căruia îi mulţumesc pentru acea dimineaţă minunată, în care nu m-aş fi mişcat din casă pentru nimeni şi nimic în lume. Crisbăşan mă fascinează pentru că poate să fie şi copil, şi bărbat (ambele roluri sunt ale lui), pentru trăirile intense pe care le transmite (ca artist şi ca om) şi pentru uluitoarea încredere imensă în viaţă şi în tot ceea ce este viu şi artistic. Pe Oianu, sculptorul în mătase (cum îi spun eu), l-am revăzut după ultima sa prezentare din decembrie şi după un ceai băut pe fugă într-o după-amiază, la Cărtureşti. M-am bucurat, ca de fiecare dată, să-l văd şi să-l aud cum povesteşte, cum se joacă şi cum îşi exprimă atât de natural emoţiile şi întreg universul său interior minunat. Am avut toţi trei o dimineaţă memorabilă.
Seara a fost şi ea spectaculoasă. Un bun prieten de-al meu şi-a sărbătorit lansarea revistei manly.ro – singura revistă românească online de lifestyle masculin. Evenimentul a fost organizat într-un bar din Bucureşti, a debutat ca o recepţie, s-a vrut aşa, cam „la patru ace”, dar s-a transformat într-o petrecere intimă şi relaxantă, ca între prieteni, pentru că ne-am simţit ca şi cum ne-am fi cunoscut cu toţii de-o viaţă. De obicei, la astfel de evenimente, lumea vine din obligaţie sau pentru imagine şi asta se vede şi se simte. Printre invitaţi (abia dacă o observai), am zărit-o pe actriţa Maria Dinulescu. Ştiam că nu-i place să epateze şi să iasă în faţă, dar mi s-a părut chiar că a exagerat în seara aceea. Nu purta nici o rochie decoltată sau ostentativă, nici o bijuterie, nici o geantă scumpă la vedere, nici măcar machiajul nu se vedea. Am urmărit-o cum vorbea şi cum se comporta, zâmbea tot timpul foarte natural şi mi-a părut de-o modestie ieşită din comun. Avea o rochie simplă, scurtă, din jerse negru, dresuri mate şi pantofi simpli negri puţin retro şi doar un gloss roz pe buze. Şi doar venise la lansarea unei reviste pentru bărbaţi, printre zeci de bărbaţi!
Spre sfârşitul săptămânii, ca o încununare a acestor momente pozitive de interferenţe sociale, am fost eu gazda celui de-al doilea eveniment dedicat designerilor români şi consumatorilor de design, la care au participat Laura Lazăr, Catinca Roman, Female şi Modamania – ca designeri invitaţi.
Deşi avusesem ocazia să ne cunoaştem mai demult şi să-mi dau seama ce fel de om e, Catinca Roman a fost o revelaţie pentru mine. Puţină lume ştie, Catinca este o femeie foarte puternică, deosebită, calmă, echilibrată, extrem de serioasă şi modestă. Mă bucur că am cunoscut-o şi cred că sentimentul este reciproc. Ea îşi pregăteşte relansarea ca designer vestimentar (bravo ei că şi-a regăsit resursele să o facă, era şi păcat) şi n-ar fi participat niciunde înainte de prezentare, deconspirând piese din noua colecţie, aşa încât a fost o onoare s-o am alături şi îi mulţumesc că a acceptat invitaţia. Aşadar, toţi aceşti oameni care ne îmbogăţesc spiritual, ne fac să ne cunoaştem mai bine.
În ceea ce mă priveşte, eu am un respect deosebit pentru cei care empatizează cu mine şi care mă fac să empatizez cu ei şi vreau să cred că empatia asta este sursa tuturor vibraţiilor care ne fac să ne legăm sufleteşte unii de alţii. Cred că este un noroc să se întâmple aşa. E un noroc să întâlnesc oameni care se transformă şi care ajung să se cunoască şi să-şi urmeze drumul. Asta vă doresc şi vouă! Pe curând!
