x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Dior l-a concediat pe John Galliano

Dior l-a concediat pe John Galliano

de Irina Cristea    |    01 Mar 2011   •   19:32
Dior l-a concediat pe John Galliano

154309-natalie-portman-galliano.jpgIniţal, celebra firmă îl suspendase pe britanicul în vârstă de 50 de ani, cu care avea o colaborare veche de 15 ani.

Scandalul a izbucnit săptămâna trecută, când un cuplu l-a acuzat pe excentricul creator că a făcut afirmaţii rasiste şi antisemite în timpul unui conflict ce a avut loc la o cafenea din Paris. O altă femeie a depus o plângere similară, invocând un incident petrecut în toamna anului trecut, în acelaşi local.

Cireaşa de pe tortul acestui scandal a fost apariţia, luni, a unei înregistrări video în care John Galliano declară că îl adoră pe Adolf Hitler.

Marţi, directorul executiv al casei de modă Dior, Sydney Toledano, a anunţat concedierea lui Galliano, motivată de comportamentul antisemit al designerului britanic.

 

Tot marţi, proaspăta laureată a Premiului Oscar, Natalie Portman, imaginea casei Dior, s-a declarat “dezgustată” de remarcile lui Galliano: “Sunt profund şocată. După ce am văzut, refuz ca numele meu să mai fie asociat cu cel al lui John Galliano”, a declarat actriţa.

 

De altfel, în semn de protest, la ceremonia de decernare a Premiilor Oscar, Portman a preferat o ţinută Rodarte, spre deosebire de alte evenimente moderne, la care actriţa a apărut pe covorul roşu îmbrăcată în creaţii marca Galliano.

×