x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Divertis revine pe scenă sub un nou nume şi cu un nou spectacol

Divertis revine pe scenă sub un nou nume şi cu un nou spectacol

11 Feb 2013   •   14:41
Divertis revine pe scenă sub un nou nume şi cu un nou spectacol
Sursa foto: Dragos Savu/Intact Images

Fostul grup umoristic Divertis revine după o absenţă de zece ani în faţa publicului sub un nou nume, Distractis, şi cu un nou spectacol - "Nemuricii".

Potrivit unui comunicat Emagic remis luni AGERPRES, foştii membri ai grupului Divertis îşi propun să retrăiască alături de spectatori atmosfera show-urilor care le-au adus notorietatea, cu maturitatea acumulată în cei 30 de ani de carieră.

Prima reprezentaţie va avea loc pe 31 martie la Sala Radio din Bucureşti.

Nemuricii vor întruchipaţi de Doru Antonesi, Florin Constantin, Ioan Gyuri Pascu, Cristian Greţcu, Cătălin Mireuţă, Valentin Gora, Doru Pârcălabu şi Silviu Petcu.

Reîntoarcerea la show-ul live, cu glume inteligente şi scheciuri bine gândite, la umorul în stare pură, nealterat de mondenizarea dusă la extrem a televiziunilor de acum, reprezintă reţeta pe care cei opt comedianţi şi invitaţii lor surpriză o pregătesc pentru acest an, susţine producătorul Emagic. AGERPRES

×
Subiecte în articol: divertis distractic