x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Doi scafandri, la un pas de a servi drept prânzul unor balene! (VIDEO)

Doi scafandri, la un pas de a servi drept prânzul unor balene! (VIDEO)

23 Iul 2013   •   20:07
Doi scafandri, la un pas de a servi drept prânzul unor balene! (VIDEO)

Doi scafandri americani pot considera că s-au născut a doua oară, după ce au nimerit în timpul prânzului pe care două...balene îl luau în apropiere de coasta Californiei.

Mai exact, Shawn Stamback şi Francis Antigua au scăpat ca prin urechile acului de gurile căscate ale celor două balene cu cocoaşă, ademenite de un banc de peşti din apropierea scafandrilor.

Întreaga întâmplare a fost surprinsă de o a treia persoană, aflată într-o barcă. Imaginile au fost postate pe YouTube în 20 iulie şi au depăşit deja un milion şi jumătate de vizualizări.

×
Subiecte în articol: balene scafandri