x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Dosar la Parchetul Militar. Caut soluţie, încă din 1990

Dosar la Parchetul Militar. Caut soluţie, încă din 1990

01 Feb 2008   •   00:00

Inspectorii CSM au descoperit 285 de dosare nesoluţionate din 1990 de procurorii militari  
Managementul defectuos şi neimplicarea procurorilor în soluţionarea anchetelor au fost motivele pentru care inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au decis efectuarea unui control de fond la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului instanţei supreme.



Inspectorii CSM au descoperit 285 de dosare nesoluţionate din 1990 de procurorii militari  
Managementul defectuos şi neimplicarea procurorilor în soluţionarea anchetelor au fost motivele pentru care inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au decis efectuarea unui control de fond la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului instanţei supreme.

În urma controlului efectuat de inspectorii CSM la Secţia Parchetelor Milutare din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - condusă , s-a constatat existenţa unui număr de 285 de dosare nesoluţionate începând cu anul 1990, potrivit unui raport al Inspecţiei Judiciare a CSM, publicat pe site-ul instituţiei.

Generalul magistrat Dan Voinea, procuror militar din 1982, a deţinut şefia Secţiei Parchetelor Militare în perioada 1997-2001, apoi a asigurat interimatul conducerii SPM în perioada mai 2006-octombrie 2007.

Raportul inspectorilor CSM a avut în vedere identificarea dosarelor mai vechi de un an de la sesizare, şi respectiv mai vechi de şase luni de la începerea urmăririi penale, aflate în curs de instrumentare la procuror sau la organele de cercetare penală

Dintre cele 285 de dosare vechi din 1990, 122 au fost preluate de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel la momentul înfiinţării acestei unităţi. În urma acestei constatări făcute de Inspecţia Judiciară, conducerea Secţiei Parchetelor Militare (SPM) a solicitat relaţii cu privire la modalitate de preluare a dosarelor.

În adresa nr. 642 din 9 noiembrie 2007, emisă de procurorul general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel se menţionează că preluarea s-a efectuat ca urmare a Ordinului emis de procurorul general al României. Această dispoziţie a urmărit ca cercetările în dosarele menţionate să fie continuate de procurorii cărora le-au fost repartizate cauzele şi care ulterior au fost numiţi la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

În urma verificărilor, a reieşit că dosarele au fost înregistrate, în anul 1996, în evidenţele penale ale Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, iar în evidenţele penale ale SPM au fost trecute doar numerele date de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

Alte 163 de cauze figurau în continuare ca aflându-se în lucru la SPM, intre acestea, 137 fiind conexate la dosarul nr. 97/P/1990, fără ca în evidenţele penale ale Secţiei să fie operate aceste conexări.

Un număr de şapte cauze, deşi erau soluţionate, nu se menţionase acest lucru în registrul penal, iar alte două au fost soluţionate în timpul controlului.

Astfel, la data controlului se aflau în lucru la procurori un număr de 45 dosare. Dintre acestea, 18 cauze erau mai vechi de un an de la sesizare din care patru mai vechi de şase luni de la începerea urmăririi penale.

Inspectorii au constatat că motivele care au dus la întârzirea unor dosare sunt de ordin subiectiv, dar şi obiectiv. Primele se referă la managementul defectuos şi lipsa rolului activ al procurorului în soluţionarea cauzei.

Motivele obiective au în vedere complexitatea cauzei,  infirmări ale soluţiilor dispuse pe cale ierarhică şi de către instanţele de judecată, efectuarea unor comisii rogatorii internaţionale şi obţinerea unor relaţii de la instituţii ale statului şi dificultăţile în administrarea probelor.

În urma controlului efectuat la SPM din cadrul Parchetului Înaltei Curţi, inspectorii au constatat că nu există o repartizare echilibrată a cauzelor pe procuror care să ţină seama de complexitatea dosarelor. Astfel, dosarele de mare complexitate se află în lucru la un singur procuror, în timp ce ceilalţi procurori instrumentează între unul şi opt dosare care nu prezintă un grad de complexitate deosebit.

De asemenea, s-a stabilit că înregistrarea cauzelor penale nu se face cu respectarea Regulamentului de ordine interioară a parchetelor.

Astfel, inspectorii CSM au apreciat că se impune efectuarea unui control de fond la SPM din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.

La mijlocul lunii decembrie, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis efectuarea unui control de fond privind activitatea Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admiţând solicitarea procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi.

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, anunţase, din 7 decembrie, că va solicita CSM un astfel de control, având în vedere că la Secţia Parchetelor Militare - condusă mulţi ani de generalul magistrat Dan Voinea - sunt cele mai vechi dosare nesoluţionate înregistrate la Ministerul Public.
  • Mediafax

×