x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Dosarul „Furtul secolului" nesoluţionat: Petru Nica a fost pus in libertate

Dosarul „Furtul secolului" nesoluţionat: Petru Nica a fost pus in libertate

de Ovidiu Ciutescu    |    17 Oct 2007   •   00:00
Dosarul „Furtul secolului" nesoluţionat: Petru Nica a fost pus in libertate

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a dispus punerea in libertate a lui Petru Nica, considerat principalul vinovat in dosarul "Furtul Secolului", după ce, marţi seară, a respins recursul Parchetului, menţinănd astfel decizia instanţei inferioare. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, neputănd fi atacată cu recurs.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a dispus punerea in libertate a lui Petru Nica, considerat principalul vinovat in dosarul "Furtul Secolului", după ce, marţi seară, a respins recursul Parchetului, menţinănd astfel decizia instanţei inferioare. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, neputănd fi atacată cu recurs.

LIBERI. Inaintea lui Petru Nica, ceilalţi doi inculpaţi, Gabriel Velescu şi Aurelian Paven, au fost puşi in libertate in lunile martie şi respectiv aprilie, dosarul aflăndu-se in faza de rejudecare la Tribunalul Bucureşti după ce cazul a ajuns din nou la această instanţă printr-o decizie a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 29 ianuarie. La următorul termen, stabilit de instanţă in 8 noiembrie, vor fi luate in discuţie cererile avocatei lui Aurelian Paven - inculpat alături de Petre Nica in acest dosar - ca firma trasportatoare CPI să fie introdusă in cauză ca parte responsabilă civilmente şi cererea fratelui Ionelei Popa - prietena lui Gabriel Velescu, amăndoi judecaţi de asemenea in dosar - de ridicare a sechestrului de pe un automobil al său. La dosar au sosit mai multe adrese cerute de instanţă pentru a stabili valoarea exactă a prejudiciului, din partea firmei CPI- care a transportat banii - insă reprezentanţii companiei au depus la dosar doar copii. Instanţa a cerut aceste ordine de plată in original şi alte documente din partea băncii ABN Amro. Discuţiile in privinţa acestor acte au fost amănte pentru ca şi procurorul să le poată studia.

FURTUL SECOLULUI. In urmă cu un an, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat la căte 14 ani de inchisoare pe Petru Nica, Gabriel Velescu şi Aurelian Paven. De asemenea, cei trei au mai fost obligaţi, in solidar, să plătească opt miliarde de lei vechi, sumă nedescoperită in timpul anchetei in acest dosar. Inculpaţii au contestat hotărărea Tribunalului Bucureşti, avocaţii acestora cerănd Curţii de Apel Bucureşti rejudecarea dosarului şi reducerea pedepselor, pe care Nica, Velescu şi Paven le considerau a fi prea mari. Avocatul lui Petru Nica cerea instanţei Curţii de Apel Bucureşti ca acesta să fie condamnat pentru infracţiunea de abuz de incredere, şi nu de furt, aşa cum a fost incadrat, el fiind considerat principalul vinovat in cazul "Furtul secolului". Curtea de Apel Bucureşti a respins, la sfărşitul lunii iunie 2006, apelurile formulate de cei trei, menţinănd pedepsele date de instanţa inferioară. Hotărărea a fost atacată cu recurs la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a decis rejudecarea cauzei la Tribunalul Bucureşti. Petru Nica a fost acuzat că, in dimineaţa de 5 iulie 2004, in jurul orelor 4.30, a fugit cu o maşină blindată incărcată cu bani proveniţi de la filialele din Galaţi, Constanţa şi Ploieşti ale ABN Amro. In jurul orei 9.00, autospeciala - care transporta 88,4 miliarde de lei şi 33.396 de dolari - a fost găsită abandonată pe o stradă din cartierul Băneasa. In timpul cercetărilor, poliţiştii i-au identificat pe Gabriel Velescu şi Aurelian Romulus Paven, suspectaţi de legături cu comiterea jafului. Potrivit anchetatorilor, Velescu şi Paven l-au aşteptat pe Nica pe traseu, pe DN 1, cu o maşină. Ei au mers apoi in spatele autospecialei pănă in apropierea restaurantului Cocoşatul din cartierul Băneasa, unde Nica a oprit maşina, iar colegul care il insoţea - Dan Vlăsceanu - a coborăt să facă o serie de cumpărături. Nica a plecat apoi cu autospeciala, iar ceilalţi doi complici l-au insoţit pănă pe strada Madrigalului, pe malul lacului Herăstrău, unde, mai tărziu, poliţiştii au descoperit maşina abandonată. Potrivit anchetatorilor, in zilele care au urmat jafului, Paven şi Velescu au luat legătura cu o agenţie imobiliară, incheind un precontract pentru cumpărarea unei vile la Snagov, pe numele Ionelei Popa - prietena celui de-al doilea. Ei au plătit 12.000 de dolari şi un comision pentru agenţia imobiliară, urmănd să perfecteze contractul de vănzare-cumpărare a imobilului cu proprietarul vilei, un cetăţean străin. Cea mai mare parte a prejudiciului a fost recuperată, dar restul de bani - in jur de 8,5 miliarde de lei - nu au fost incă găsiţi.

×