x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Eco Valentine’s Day!

Eco Valentine’s Day!

de Carmen Plesa    |    13 Feb 2011   •   18:41
Eco Valentine’s Day!
Sursa foto: /Thinkstock

151676-thinkstock99481701.jpgFelicitări electronice, dulciuri pre­pa­­rate în casă, flori la ghiveci şi am­ba­laje reciclate. O fi astăzi ziua dragostei, dar e cazul să ne gândim şi la me­diul înconjurător, au îndemnat consilierii din comitatul englez Bedfordshire, care le-au oferit îndră­gos­ti­ţilor va­ri­an­­te ecologice de a-şi arăta sentimen­te­le.

Unul din primele îndemnuri este ca îndrăgostiţii să uite de felicitările de hârtie, pentru care au fost tăiaţi copaci, şi să se rezume doar la fe­li­ci­tări virtuale, trimise pe internet, anun­ţă The Telegraph.

Cei care nu sunt e acord cu varian­ta electronică sunt sfătuiţi să creeze singuri feli­citări, din materiale reciclabile. Aceia care vor să-şi exprime dragostea oferind par­te­nerului ciocolată ori alte dulciuri sunt sfătuiţi să le prepare în casă, pentru că de obicei dulciurile vin cu o grămadă de ambalaje de hârtie. Cei care insistă să cumpere ciocolată sunt îndemnaţi să aleagă sortimentele care vin în ambalaje reciclabile şi să se asi­gure că atunci când merg la cum­pă­rături au cu ei o sacoşă reutiliza­bi­lă.

Mai mult decât atât, cutiile şi am­ba­lajele rămase de la ciocolată nu tre­buie irosite. Consilierii sugerează ca acestea să fie refolosite pentru a de­po­zita diverse lucruri: scrisori ori bi­ju­terii, de exemplu. De asemenea, am­balajele ar trebui păstrate pentru anul următor, când în ele pot fi puse dulciuri preparate în casă.

Cât despre flori, consilierii îi sfă­tu­iesc pe îndrăgostiţi să uite de bu­che­te în favoarea ghivecelor cu plante. "Valentine’s Day este un moment foarte bun pentru cupluri pentru a-şi arăta dragostea prin intermediul feli­ci­­tărilor şi al cadourilor, dar este de asemenea un moment ideal pentra a arăta cât ne pasă de mediul înconju­ră­tor", a declarat unul dintre consi­li­erii implicaţi în campania ecolo­gică.

Un cuplu de britanici, Harry Ward (88 de ani) şi soţia sa, Doris (87 de ani), au demonstrat deja că dra­­gostea se împacă cu reciclarea. Mai precis, Harry Ward îi oferă în fie­care an soţiei aceeaşi felicitare pe ca­re i-a dat-o în urmă cu 70 de ani, la 14 februarie 1941, înainte de a se urca în trenul care urma să-l ducă pe front. "E la fel de specială pentru mine cum a fost în prima zi", le-a spus Doris Ward jurnaliştilor de la The Telegraph.

×
Subiecte în articol: fun