x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Eroul din fiecare copil de lăngă noi

Eroul din fiecare copil de lăngă noi

de Eliza Dumitrescu    |    06 Oct 2007   •   00:00
Eroul din fiecare copil de lăngă noi

Campania socială "Războiul străzii", semnată GMP, aduce sub lupă eroismul cotidian al copiilor nevoiţi să aibă grijă de ei inşişi şi care infruntă frigul, foamea, mizeria, pericolele care păndesc o viaţă dusă in stradă.

Campania socială "Războiul străzii", semnată GMP, aduce sub lupă eroismul cotidian al copiilor nevoiţi să aibă grijă de ei inşişi şi care infruntă frigul, foamea, mizeria, pericolele care păndesc o viaţă dusă in stradă. Gingăşia, fragilitatea, postura de victime, acum eroismul sunt faţete ale aceleiaşi realităţi abordate de campaniile care au vorbit despre copiii părăsiţi sau refugiaţi de nevoie pe străzi şi care cresc la voia intămplării. Păstrănd toată gingăşia vărstei, execuţiile semnate de echipa de creativi de la GMP ii plasează pe copii in scene de referinţă culturală: imaginea baricadei pariziene din romanul "Mizerabilii" al lui Victor Hugo ori scena din recentul film "Scrisori din Iwo Jima". Oliver Kapusta, Integrated Communication Director la GMP, a declarat despre această nouă abordare: "Pentru Concordia, aceşti copii nu sunt nişte fiinţe umane sărmane, ci sunt adevăraţi eroi, care luptă in fiecare zi pentru supravieţuire. Pentru că pănă la urmă copilăria lor este o luptă impotriva foamei şi a sărăciei. Concordia respectă aceşti eroi ai străzii şi incearcă să le ofere o copilărie mai bună, o şansă pentru viitor". Campania atrage atenţia asupra demnităţii oricărei fiinţe umane şi a resurselor pe care aceşti copii le au şi le pot irosi dacă societatea nu se implică. Ei nu sunt nişte persoane incapabile, asistate, ci persoane care aşteaptă ocazia de a-şi demonstra calităţile. Prima etapă a campaniei se desfăşoară in lunile septembrie-octombrie şi este o campanie de imagine care prezintă activitatea fundaţiei Concordia in Romănia. Cea de-a doua etapă va avea loc in 2008 şi are ca scop străngerea de fonduri pentru a sprijini cauza copiilor defavorizaţi. Concordia este o fundaţie infiinţată in 1991 şi care militează pentru integrarea copiilor defavorizaţi intr-un mediu căt mai apropiat de cel familial. In centrele Concordia trăiesc 400 de copii in 35 de centre familiale.

×
Subiecte în articol: sufletul comertului