Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când eram student în anul I, mă credeam un potenţial mare politician. Activam nevoie mare într-o oraganizaţie civico-politică şi mă aflam în mare prieteşug cu organizaţia de tineret a viitorului cadavru politic PNŢCD. Junii credincioşi şi democraţi m-au invitat, ţinând cont că eram studinte în istorie şi publicist, să le conferenţiez despre faptul că Iuliu Maniu era un precursor al creştin-democraţilor moderni.
Am comis un text inept despre morala creştină şi valorile naţional-ţărănismului şi m-am apucat să-l citesc în faţa a vreo 30 de cetăţeni care aveau un aer plictisit, care ar fi preferat probabil să joace bâza sau lapte gros, dar pe care disciplina de partid îi obliga să se holbeze la mine.
ÎNVĂŢĂCEAUA
Din primul rând însă se holba la mine cu oarece interes o fată înaltă şi blondă, cu o privire albastră, oarecum interesată. Când mi-am terminat măreţul expozeu, a venit ţintă la mine şi mi-a spus: "Sunt Monica, am fost Miss Hunedoara în 1993, acum vreau să mă fac politiciană!". M-a tras într-un colţ şi a mărturisit suav şi cu dezacorduri că ar vrea să o învăţ, eventual contra cost, politologie. Ne-am hotărât să ne vedem a doua zi la o cafea, să punem la punct amănuntele, după ce am asigurat-o mărinimos că o să-i explic trebi din pură camaraderie şi "pentru cauză".
Am dat nas în nas, după cum a vrut ea, la o cârciumă scumpă, unde, ca să mă epateze, mă aştepta cu nişte whisky şi cola. Mi-a povestit pe scurt existenţa ei, cum e din neam de luptători, cu tată director de pârnaie şi proprietar de turme. Cică neamul, care o băgase la o facultate particulară de Drept din Bucureşti, era dispus să investească şi într-o potenţială carieră de politician a fetei. Vădit bine dispus după ce băusem aldămaşul, am invitat-o la mine acasă, unde aveam bibliografia şi patul necesare s-o pot învăţa doctrine politice.
Mai întâi i-am vorbit despre tăticul UDC-ului din Germania, Konrad Adenauer, şi apoi m-am apucat să o mângâi pe ţâţe. Cum nu s-a opus, am concentrat cât am putut ce ştiam despre contradicţia marxism - liberalism şi m-am apucat să o dezbrac. Înainte să o întorc cu picioarele-n sus am mai scremut ceva despre statul ţărănesc închipuit de Uniunea Agrară din Bulgaria, după primul război mondial. La scurt timp după ce am terminat, am reluat "cursurile".
Mi-am dat seama că are un "nivel ideologic scăzut" când am pus-o să-mi povestească ce ştie despre doctrina creştin-democrată; nu a putut să scoată din ea nimic. I-am explicat despre capitalism şi protecţie socială, iar ea a înţeles că "popularii şi creştin-democraţii este capitalişti care se protejează". În loc de Karl Marx, îi ieşea pe gură invariabil "Cal Max".
În schimb, avea o retorică bună atunci când începea cu neamul românesc şi patria, îi curgea o lacrimă din ochişor când îi înjura pe unguri, că nu le înţelege limba. Am mai făcut vreo trei-patru meditaţii în săptămâna următoare şi mi-am dat seama că nu are nici măcar imaginaţie-n pat. Într-o seară m-am pilit ceva mai rău şi i-am zis că degeaba e frumoasă dacă e proastă ca noaptea şi, cireaşă peste tort, se comportă sexual ca un sac de cartofi.
S-a supărat pe mine definitiv. Mi-a ars o palmă, şi-a pus hainele şi a plecat în trombă. Am revăzut-o pe stradă după câteva săptămâni, dar nu mi-a răspuns la salut. În 2004, când l-am văzut pe editorialistul Dan Pavel trăgând limbi în posteriorul ciobănoiului agramat Gigi Becali în timp ce-l învăţa ce-i filozofia, mi-am adus aminte cu multă duioşie de Mona. Chiar mă întrebam ce o mai fi făcând.
Cam în ajunul alegerilor locale, am făcut o deplasare de serviciu în mai multe oraşe din Transilvania. Ajunsesem într-un soi de municipiu, cenuşiu şi anost. Mă plictiseam în camera unui hotel de mâna a paişpea şi butonam lent telecomanda. Voiam să trec fără să mă uit peste canalul de televiziune local, când am auzit: "Are cuvântul domnişoara Mona N., din partea Partidului România Mare!". Am auzit ceva foarte cunoscut despre "popularii ieuropeni care e creştini şi protecţia economico- socială ca un şir de corecţii în plan economic".
Nu se schimbase deloc, nici fizic şi nici mental. A doua zi a trebuit să plec de acolo relativ devreme, nu am avut timp să mă duc să-i prezint omagiile mele, cu toate că mi-ar fi plăcut la nebunie să o văd ţinând un discurs fulminant în faţa poporului. Ajuns acasă, în Bucureşti, am verificat pe net după alegeri rezultatele. Mona obţinuse scorul glorios şi onorant de 3,62%, ceea ce m-a făcut teribil de mândru de învăţăceaua mea.
