x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Eveniment de marcă la Bucureşti

Eveniment de marcă la Bucureşti

de Eliza Dumitrescu    |    08 Oct 2008   •   00:00

În epoca în care tonul competiţiei e dat de branduri precum iPod, Red Bull, Corona,  vor supravieţui în top companiile care vor şti să comunice la un nivel similar.



În epoca în care tonul competiţiei e dat de branduri precum iPod, Red Bull, Corona,  vor supravieţui în top companiile care vor şti să comunice la un nivel similar.
Prestigioşii oameni de marketing, Al Ries şi Laura Ries vo veni în noiembrie la Bucureşti unde vor susţine sesiunea de seminarii reunite sub numele : "Marketing in a brand-crazed world”. Ideea cheie a comunicării Rise este că nu banii ci ideile sunt cele care fac succesul brandurilor. Evenimentul organizat de publicaţia Financiarul şi de Antena 1 cuprinde patru sesiuni : "Oportunităţi nelimitate în construcţia brandurilor”, "Strategii de creştere a brandurilor existente”, "Noi tehnici în aplicarea strategiilor de brand”, " Capcane în construcţia brandurilor”. Evenimentul va avea loc la  5 noiembrie la Rin Grand Hotel.

×
Subiecte în articol: sufletul comertului