x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Festival - Primii in Noua Europa

Festival - Primii in Noua Europa

de Alex Anghel    |    Eliza Dumitrescu    |    14 Oct 2006   •   00:00
ANIVERSARE. Bogdan Enoiu (centru) a sarbatorit zece ani de activitate alaturi de clientii fericiti

McCann Erickson a anuntat rezultatele competitiei pentru cei mai buni publicitari din Noua Europa, Golden Drum 2006. Trandafirul de aur si titlul de Agentia Anului au fost un frumos cadou aniversar pentru McCann, care implineste zece ani de existenta pe piata din Romania.

Daca am gandi concursurile creativilor in termeni de campionate de fotbal, Golden Drum ar fi Europenele, iar Cannes Lions, Campionatul Mondial.

Este contextul de sens in care Bogdan Enoiu, directorul McCann Erickson, a anuntat strategia si principiile agentiei si, simultan, intentia echipei pe care o conduce de a face o surpriza frumoasa si la Cannes: "Participam de sase ani la Golden Drum, vrem sa ramanem in continuare sus si sa fim cei care vor sparge gheata si la Cannes Lions, campionatul mondial al publicitatii in lume", a mentionat Bogdan Enoiu. Contextul a fost favorabil si semnalarii unor tare nationale care au mare legatura cu intelepciunea populara sintetizata intr-o zicala cu o capra. "In Romania, lucrurile stau, din pacate, de multe ori astfel, cand cineva incearca sa traga la poarta, ceilalti il apuca de picioare si il trag inapoi", a continuat Gabriel Liiceanu, unul dintre clientii McCann, cu lucrari premiate la Golden Drum. Ca si in cazul sportivilor care urca pe podiumurile concursurilor importante, premiantii de la McCann au fluturat pe scena din Portoroz tricolorul intr-un elan de mandrie justificata.

LOBBY. Se dovedeste ca nu numai sportul este un ambasador bun pentru Romania, ci si creativitatea publicitara. "Exista tari care prin mesaje unitare si profesioniste incearca sa-si construiasca o imagine. Noi nu facem parte din aceste tari, dar incercam fiecare dintre noi sa lasam macar o mica urma. Iar spiritul de echipa ar trebui sa ne caracterizeze mai mult ca natiune", a mai punctat Bogdan Enoiu. De-a lungul timpului, creativitatea romaneasca a inceput sa fie recunoscuta la Golden Drum, care a devenit incet si sigur un loc ce faciliteaza afirmarea cu deschidere cosmopolita. Este la fel de evident ca romanii se bucura de respect in Slovenia, se cauta in industria publicitara de peste granite art-directori din Romania, la festival suntem supranumiti Brazilia Europei. Explicatia are nevoie de nuante. In afara de faptul ca suntem printre putinii creativi cu sange latin de la festivalul sloven, participarea romaneasca a atins an de an cote impresionante. Un aspect care aminteste intr-adevar, pastrand proportiile, de masiva participare braziliana la Cannes Lions 2006. Anul acesta, cele mai numeroase inscrieri dupa tara-gazda, Slovenia (304), au venit din Romania (299).

Competitia este buna pentru tara, a afirmat Enoiu, cu referire la rezultatele din ultimii ani de la Portoroz.

ABORDARE. Eminem, in viziune autohtona

SA-I DAM CEZARULUI CE-I AL CEZARULUI. Continuitatea de concept in campania pentru MTV Romania a dat roade si in acest an. Spotul Porcul a convins anul trecut atat juriul, cat si publicul, care s-a manifestat prin aplauze prelungite. A venit randul spotului "Teava" si al printurilor, care au mers pe aceeasi idee de cultivare a valorilor MTV in cultura si mentalul autohton.

Umorul inteligent s-a dovedit a fi cea mai buna solutie creativa. Contextul a fost acelasi spatiu romanesc impins caricatural (figura Elton-ului si a Madonnei locale) pana la limita kitschului si a unui vag snobism. Spoturile au adus si note de film SF (teava misterioasa producatoare de licori magice si instalatia fantasmagorica demna de atelierul unui alchimist). In finalul spotului, dupa multele peripetii pe ulitele prafuite ale satului si la carciuma modesta, personajul avangardist se refugiaza de frica concetatenilor retrograzi in cocioaba sa, unde isi administreaza un cocteil de vedete lichefiate si se transforma intr-un homuncul (sigla MTV) demn de imaginatia lui Kafka. Un spot in care dimensiunea onirica si critica sociala si-au gasit cea mai buna cale de exprimare prin umor.

CARIERA. Daca femeile ar fi avut Maggi mai demult...

MAGGI. Campania pentru Maggi a adus si ea premii frumoase la McCann. Un aspect inedit este ca, pentru prima data pentru Romania, au fost premiate spoturi audio. "Marilyn" si "Churchill" au avut la baza o idee simpla, dar de mare impact prin executie. Campania a mizat pe ideea de self-achievement si a vrut sa demonstreze niste consecinte posibile ale unei situatii in care femeile ar fi petrecut mai putin timp in bucatarie gratie brandului Maggi. Solutia creativa a constat in inversarea unor repere absolut generale si reflectarea lor in cheie feminina. Astfel, Marilyn ii canta "La multi ani!" unei Misses President si nu lui Kennedy, iar celebrul discurs al lui Churchill din ’40 este rostit de un cor de melodice voci feminine, insa nu mai putin hotarate sa invinga.

Printurile din aceeasi campanie ne arata cum, tot in conformitate cu viziunea "rasturnata" a celor de la McCann, dialogul dintr-un film celebru s-ar fi defasurat astfel: "Me Jane/You Tarzan", iar Marlon Brandon ori Al Pacino n-ar fi avut niciodata sansa de a primi rolul principal in "The Godmother".

(NE)CITIT. Lecturi din auzite

BOOKFEST. Campania pentru Targul de carte Bookfest este o ironie muscatoare la adresa semidoctilor, care in incercarea de a epata prin lecturi frizeaza penibilul. "O poveste auzita de la un prieten al unui prieten care a citit-o" este chintesenta conceptului creativ. "A demonstra cat de citit esti e de mare impact. Am avut si trei nominalizari si am castigat cu aceasta campanie un ceas de aur. Faptul ca oamenii comenteaza foarte des carti din auzite creeaza foarte usor confuzie intre Notre Dame si Rotterdam, iar «De veghe in lanul de secara» e tot una cu «De veghe in lanul de orez»", a subliniat Adrian Botan.

ETICA
"Orice se poate vinde. Dar tine de etica sa se vanda ceva bun si insotit de o publicitate pe masura, pentru ca totul sa fie cinstit chiar si in lumea noastra de astazi." - Gabriel Liiceanu director Humanitas
CASTIGATORI
McCann a ocupat locul intai, cu cel mai mare numar de puncte inregistrat vreodata de o agentie romaneasca. Rezultatul vine firesc, daca judecam cele intamplate anul trecut, cand McCann a fost la cateva puncte de Leo Burnett. Vicecampioana nu a reusit decat un bronz la sectiunea Radio, cu lucrarea Display pentru Muzeul Antipa. Din cele noua "Ceasuri de aur", patru au revenit Romaniei, trei in visteria McCann si unul la Lowe, pentru campania Dakino. Gmp a luat un Silver Drum cu lucrarea "The Note" pentru laptele Mandra. Papaya Advertising a obtinut un Silver Drum la sectiunea Tv Ads cu lucrarea "Russian Comrade" pentru Kreskova.
×