x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Festivalul Internaţional de Artă a Circului

Festivalul Internaţional de Artă a Circului

de Adriana V. Paduraru    |    Raluca Grintescu    |    13 Iun 2008   •   00:00

Timp de 12 zile, Bucureştiul va fi Capitala distracţiei, a performanţei şi a adrenalinei. Bucureştenii sunt invitaţi în perioada 17-29 iunie la primul Festival Internaţional de Artă a Circului

Timp de 12 zile, Bucureştiul va fi Capitala distracţiei, a performanţei şi a adrenalinei. Bucureştenii sunt invitaţi în perioada 17-29 iunie la primul Festival Internaţional de Artă a Circului. Competiţia nu va fi între numere de circ, ci între spectacolele fiecărei ţări participante.

Cinci spectacole, în cinci locaţii diferite (Parcul Tineretului, Parcul Izvor, Parcul Titan, Parcul Drumul Taberei şi Parcul Circului), se vor întrece timp de două săptămîni. Italia, Rusia, Germania, Ungaria şi România vor fi prezente cu chapitourile (circuri mobile) şi trailerele aferente, avînd printre cele mai performante circuri din ţările lor. Toate circurile care intră în concurs sunt cîştigătoare ale festivalurilor de circ de la Monte Carlo, multe dintre ele avînd în palmares celebrul Clown de Aur. (A.V.P.)


OAMENI CARE MIŞCĂ LUMEA. Centrul Naţional al Dan­sului Bucureşti în parteneriat cu Institutul Goethe Bucureşti, vă invită la următoarele evenimente programate în cadrul “Zilelor Strîmbe”: “Poarta sărutului” cu Brynjar Bandlien şi Manuel Pelmus, spectacol de dans contemporan ce va avea două reprezentaţii, la 13 şi 14 iunie, în Sala Rondă, de la ora 20:00. “Ideea de a aborda «Sărutul» lui Brîncuşi ne-a venit după ce am performat cu Antonia Livingstone şi Heather Kravas în Brest, Franţa. L-am rugat pe Ştefan Tiron să ne însoţească pe parcursul întregului proces. “Sărutul” şi Brîncuşi au devenit cadrul – cultural, istoric şi politic – nevoilor noastre de a ridica anumite întrebări personale, politice şi sociale pe care le considerăm urgente. Reconstituirea ca interogaţie a istoriei şi politicilor de reprezentare. Sărutul ca mişcare personală, pu­blică şi politică.” Iar a doua zi, 14 iunie, se anunţă un super party cu Daniel Wang şi Tom Wilson. (R.G.)


DIRECŢIA 5, LA HARD ROCK CAFE.
Hard Rock Cafe îşi serbează ziua de naştere. Acum 37 de ani, la 14 iunie 1971, s-a deschis primul HRC la Londra. Hard Rock Cafe din Bucureşti sărbătoreşte evenimentul cu o petrecere de neuitat, sîmbătă, de la ora 22:30, alături de trupa Direcţia 5. Intrarea este liberă, iar tortul din partea casei. Tot la HRC, dar la 19 iunie, diva blues-ului internaţional Angela Brown va susţinte un concert în acompaniamentul trupei The Blues Wire, începînd cu ora 23:00. (A.V.P.)

×
Subiecte în articol: anti tv