x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Fotografie în scop caritabil

Fotografie în scop caritabil

30 Oct 2009   •   00:00
Fotografie în scop caritabil

Adrian Bucur, prezentatorul jurnalului "Focus" de la Prima TV, s-a alăturat campaniei "Best Foto Fest", care are ca scop strângerea de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România.



Astfel, între 6 şi 30 noiembrie se pot face donaţii prin SMS la numărul special 874, iar expoziţia de artă fotografică va începe la 6 noiembrie şi va face un tur al celor mai importante centre comerciale. Clienţii aflaţi la cumpărături vor putea să vadă expoziţia celor mai renumiţi fotografi români şi o secţiune specială a fotografilor din presa românească. Totodată, cei care vor dona minimum 1 leu vor fi recompensaţi cu o vedere cu vedeta lor favorită.

Adrian Bucur participă la eveniment împreună cu un ajutor de nădejde, micuţa Maia. Căţeluşa sa, în vârstă de 4 luni, a pozat ca o expertă ore în şir alături de Maia Morgenstern, Gabriela Szabo, Andra şi DJ Wanda (foto).

×
Subiecte în articol: magazin campanie best foto fest