x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun În slujba Diavolului

În slujba Diavolului

de Adriana V. Paduraru    |    14 Mar 2008   •   00:00

Când împlineşte 21 de ani, Sam (Bret Harrison) realizează că acea zi este cea mai proastă din viaţa lui. Sam este vizitat de un domn extrem de elegant şi de enervant, cu un zâmbet dispreţuitor, care se recomandă ca fiind Diavolul. Astfel află că pă­rin-ţii săi i-au vândut sufletul înainte ca el să se nască. Aşa încât Sam este obligat să fie vânător de recompense şi să caute sufletele care au evadat din Iad pentru a le trimite înapoi.

CUMPĂNĂ. Sam chiar nu are de ales – acceptă să-i slujească Diavolului sau acesta îi ia mama (şi până la ur­mă face un lucru bun, prinzându-i pe cei răi). Din fericire, Sam nu este singur, pentru că cei doi colegi de la locul lui de muncă, Sock (Tyler Labine) şi Ben (Rick Gonzalez), îl ajută să-şi ducă la bun sfârşit îndatoririle. Bineînţeles că Diavolul este mereu cu el şi îi furnizează diverse obiecte care să îi uşureze munca – poate fi orice: un mic aspirator, o telecomandă, un săpun...

CAZURI. Primul evadat pe care trebuie să îl recupereze este un incendiator care se dă drept pompier şi care în loc să stingă incendii le declanşează, cauzând moartea mai multor oameni. Sam mai trebuie să captureze un suflet nervos, care ia energia din liniile de înaltă tensiune, ori un fost magician nemulţumit, care-i omoară pe cei care nu-i apreciază prestaţia. Când nu se ocupă de treburile Satanei, Sam tânjeşte după Andi (Missy Peregrym), colega lui de serviciu – şi se pare că Diavolul nu este împotriva acestei relaţii.

“În slujba diavolului/Rea­per” s-a dovedit a fi în to­pul serialelor favorite ale criticilor din SUA. “Este un serial foarte distractiv. Iar actorii Bret Harrison şi Ty­ler Labine se po­trivesc foar­te bine” – scrie The Chi­ca­go Sun-Times. Chiar şi The Washington Post consi­de­ră că seri­a­lul “s-a do­vedit a fi o ferici­tă şi în­cân­tă­toa­re surpriză a se­zo­nului”.

×
Subiecte în articol: serial