x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Întâietate

Întâietate

de Toma Roman Jr    |    15 Feb 2009   •   00:00

Acum vreo şapte ani avusesem o relaţie scurtă şi tumultoasă cu o blondă pe care o cunoscusem la o conferinţă de presă. Povestea s-a terminat destul de tragic, după ce domnişoara s-a prins că nu eram fidelitatea întruchipată. M-a văzut pe stradă, din autobuz, în timp ce mă plimbam de mânuţă cu o altă demoazelă despre care pretindeam că avem relaţii "strict profesionale", ca între jurnalişti.





Blonda Ancuţa a zbierat în seara respectivă la mine, mi-a ars două palme şi a declarat că nu mai vrea să mă mai vădă în viaţa ei. Asta ar fi fost banal, dar a făcut şi o incursiune în redacţia unde lucra fata cu care mă întrezărise, unde a făcut un scandal monstru. O vreme am avut o oarecare notorietate în urma incidentului, când mai ieşeam în oraş şi mă vedeam cu diverşi cunoscuţi eram taxat drept "cavalerul inimilor frânte", "moartea femeilor" şi "marele cuceritor".

În timp, amintirea acelui balamuc se stinsese, până şi eu aproape uitasem ce s-a întâmplat.


Remember

După câţiva ani, ajunsesem deja să lucrez la Jurnalul şi să scriu rubrica de faţă. Într-o seară am mers să mă văd la o cârciumă din centru cu nişte oameni de la un ziar concurent. Ne-am pus pe bârfit cunoştiinţe comune, foşti şefi şi să dăm pe goarnă alte lucruri care se spun între colegi de breaslă cu ocazia unor întâlneli. Discuţiile s-au tot lungit şi undeva pe la unu noaptea, împreună cu încă trei oameni, ne-am decis să schimbăm locanta unde fuseserăm anunţaţi de chelner că "e ultima comandă, băeţi!" cu o bombă nonstop. Când eram deja binişor ameţiţi, Tudor, unul dintre oamenii de la masă, mi-a spus împleticit: "Băh Thoma, îţh vândh o poveste cu una cahre mi-a făcuth schandahl... s-o dhai la rubrichă! Una Ancha, o cunoşthi credh dup' semnătură".

A povestit cu gâlme şi hopuri o istorie care îmi suna destul de cunoscută. Personajul principal feminin era acelaşi, numai că, din relatarea comeseanului, acum era vopsită brunetă. Nu îl văzuse cu alta pe stradă, dar îi umblase în telefon şi îi găsise nişte semese-uri compromiţătoare. În rest, scenariul semăna foarte bine. Anca mersese peste "corespondenta" lui Tudor, care lucra la o agenţie de publicitate şi ieşise o păruială de toată frumuseţea.

Am început să râd şi i-am explicat omului că îmi livrează o întâmplare pe care o trăisem şi eu, în condiţii oarecum similare, cu multă vreme în urmă. Imprevizibil, s-a supărat, a luat foc: "Dom'le, mhi-arrr fi spussh dacă a avuht threabhă cu tine! Mă iubhea şi ehra sinceră cu mihne! Fachi miştho aiuhrea!". Se ambalase destul de tare şi scuipa când vorbea.

Fiind şi eu ciupit, m-am pus la mintea lui şi m-am apucat să-i descriu cum era casa Ancăi şi ce ticuri avea doamna. Neconvins, Tudor o ţinea pe a lui. Când i-am spus şi de cicatricea de pe buca dreaptă (fosta blondă se aşezase din greşeală pe un ciob, în adolescenţă) a schimbat macazul. Oarecum agresiv, pretindea că am cunoscut-o pe Anca după el sau, mai rău, mă dădusem la ea ştiind că era combinată cu el, doar din răutate. A avut o tentativă să sară la bătaie, dar nu se ţinea bine pe picioare, aşa că am rezolvat împingându-l uşor de piept, cât să cadă la loc pe scaun. Ceilalţi doi oameni se uitau la noi ca la circ. Ajuns la loc pe jilţul său, Tudor căzuse într-un fel de apatie. Era absent din peisaj şi arborase o privire absolut năucă, împăienjenită. După scurt timp a adormit cu capul înfipt în masă, sforăind uşor.

Am continuat să mai pălăvrăgesc cu ceilalţi. Ajunsesem la concluzia că e mult prea târziu să plecăm acasă şi putem aştepta zorii "lucrând", să mergem voioşi, pe lumină, înspre domiciliile noastre.

Se făcuse şapte de dimineaţă când ni s-a sugerat că, oricât e de nonstoapă cârciuma, se mai închide pentru curăţenie, din când în când. Ne-am mai luptat cam jumătate de oră cu Tudor să-l trezim. Nu voia să se lase dus cu nici un preţ şi-şi încleştase mâinile de piciorul mesei. A fost necesar să-l buzunărim ca să plătim ce balotase în el. A făcut ochi cu greu şi după un moment de confuzie (nu ştia unde se află) a acceptat să plecăm. Aveam aceeaşi direcţie de mers. Ne-am luat la revedere de la ceilalţi şi ne-am îmbarcat într-un troleu. Până la staţie unde trebuia să coborâm a fost taciturn. După ce am debarcat, am mai mers fără să schimbăm vreo vorbă o perioadă împreună, până când am trecut pe lângă un băruleţ de cartier unde oamenii muncii, matinali, beau câte una mică. S-a oprit puţin şi a cuvântat: "Bă Toma, sunt aproape lefter... Dacă dai tu berile de dres, recunosc că tu ai fost primul care a avut treabă cu Anca, încă de acu' mulţi ani!".

×