x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun În Franţa a fost refuzată incinerarea unei persoane prea grase

În Franţa a fost refuzată incinerarea unei persoane prea grase

27 Sep 2010   •   00:00

Sâmbătă, câteva crematorii din regiunea Bordeaux (sud-vestul Franţei) au refuzat incinerarea unei persoane supraponderale, pe motiv că femeia decedată era prea corpolentă, informează AFP, citată de Agerpres



"Mama mea, în vârstă de 63 de ani, a murit vineri noapte în urma unui stop cardiac şi, când am făcut demersurile pentru incinerarea ei, mi s-a spus că nu se poate pentru că e prea mare pentru dimensiunile crematoriilor", a declarat fiica femeii moarte. Ea a adăugat că firma de pompe funebre căreia i s-a adresat a anunţat-o că incinerarea mamei sale, care cântărea între 120 şi 140 kg, nu este posibilă nici la Merignac, unde locuia defuncta, nici în împrejurimi, ca de altfel nici în departamentele vecine. "Mama ne-a spus mereu că nu vrea să fie îngropată şi, dacă se refuză incinerarea, va trebui s-o înhumăm, deşi ştiu că nu dorea asta", a spus fiica ei. "Pe tot parcursul vieţii, a fost discriminată şi acest lucru continuă chiar şi după moarte", a adăugat fata ei, care deplânge faptul că "persoanele supraponderale n-au dreptul la o înmormântare decentă".

×
Subiecte în articol: lumea