x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Info

Info

03 Iul 2008   •   00:00

3 iulie 2008



JURIZĂM ÎN SLOVENIA. Andrei Cohn, directorul de creaţie al agenţiei Cohn & Jansen Ashley & Holmes, se va afla în juriul Festivalului Golden Drum din acest an. Festivalul se va desfăşura la Portoroz, în Slovenia, în octombrie. Cu o experienţă de 13 ani în publicitate, Andrei Cohn va juriza lucrările de la secţiunea Design & Art Direction. "Voi încerca să semnalez aportul culturii vizuale în publicitate. Diversitatea şi noutatea manierelor de exprimare în art direction este ceea ce mă preocupă în mod special şi sper să văd lucruri cît mai variate, provenite din zone cît mai exotice ale formei", a declarat Cohn.

PRIMA BERE ROMĂNEASCĂ. Timişoreana a recurs la schimbarea identităţii sale vizuale. Eticheta a fost restilizată, insistîndu-se pe reliefarea imaginii scutului şi a referinţei istorice: "Anno 1718". "Am păstrat toate elementele vizuale pe care se bazează comunicarea Timişoreana: culoarea albastră, referinţa istorică şi tradiţia, imaginea scutului cu anul înfiinţării şi am obţinut un ambalaj care păstrează proaspătă imaginea acestei beri de tradiţie", a declarat Harry Ioncică, Senior Brand Manager al Timişoreana.

DOVE, DE VARĂ. Agenţia Ogilvy semnează campania "Eşti mai frumoasă ca oricînd" pentru brandul Dove. Comunicarea insistă pe valori ca naturaleţea, prospeţimea şi curajul de a renunţa la clişeele legate de frumuseţe. Campania are o componentă online substanţială prin site-ul: www.gofresh.ro, unde tinerele, targetul acestei campanii, pot descoperi secrete de îngrijire personală, premii şi un serial, "Adevăr sau provocare", care o are ca invitată pe Dana Nălbaru. Adio motive de panică gen: "Orice pentru 90-60-90", "Fără haine la modă nu exist", "Nu am părul drept, I’m out".

SAATCHI & SAATCHI IA BRONZ LA NEW YORK. Trei printuri ale agenţiei Saatchi & Saatchi au cîştigat bronzul la New York Festival. Lucrările 1961 Boy, 1961 Man, 1961 Women fac parte dintr-o campanie realizată pentru Head & Shoulders. Saatchi & Saatchi are şi o lucrare finalistă tot în cadrul categoriei Print pentru campania "Asterisk", realizată pentru Saprosan. Execuţiile trec de la punctarea beneficiilor produsului la o abordare emoţională a consumatorului, dintr-o perpectivă glamour-retro. Au mai avut lucrări în finală agenţiile McCann Erikson şi Leo Burnett.

×
Subiecte în articol: sufletul comertului