x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Interviuri imaginare - Porumbelul

Interviuri imaginare - Porumbelul

de Luiza Moldovan    |    28 Mai 2006   •   00:00

INTERVIURI IMAGINARE
Se numeste "channeling" atunci cand cineva de pe lumea cealalta iti vorbeste tie si tu scrii ce-ti vorbeste el. Am primit mesaje dupa moarte de la porumbelul pozitiv, revoltat ca viata i-a fost curmata prea devreme. "De ce", m-a intrebat porumbelul, "de ce?".
INTERVIURI IMAGINARE
Se numeste "channeling" atunci cand cineva de pe lumea cealalta iti vorbeste tie si tu scrii ce-ti vorbeste el. Am primit mesaje dupa moarte de la porumbelul pozitiv, revoltat ca viata i-a fost curmata prea devreme. "De ce", m-a intrebat porumbelul, "de ce?".

Jurnalul National: "Fara pricina", cum ar spune poetul.
Porumbelul pozitiv: Ah, m-am linistit. Credeam ca cineva mi-a vrut raul.

Ei, nu! Cum sa va vrea cineva raul. Spuneti ce aveti de spus.
As dori sa mentionez ca pericolul aviar e, de fapt, o nascocire a unei minti bolnave. Pericolul aviar nu exista, de fapt. Noi, porumbeii, impreuna cu prietenele noastre, gainile si curcile, radem de murim (vorba vine) de voi, cei de acolo. Un virus exista totusi. Este virusul ipohondriei, sapat in mintile voastre de oameni cu intentii rele. Has-cinci-en-unu e anagrama fricii.

Da, ne e frica de gaini mai abitir ca de bomba nucleara.
V-am spus, doar, ca este vorba de un tertip pervers, o diversiune. De fapt, vor sa va iradieze.

Sa ne iradieze si sa murim?
Desigur! Iti spune asta un porumbel care este pozitiv nu doar prin analizele de sange, ci si prin analizele de spirit. In lumea noastra toti suntem pozitivi in spirit si-n gandire.

O intrebare de la Bebita, un internaut.
Sunt aici ca sa distrug mituri. Ascult intrebarea.

Internautul Bebita a mancat ciulama de porumbel. Se poate sa fi fost chiar dumneavoastra acel porumbel?
Sigur nu era gugustiuc?

Stati sa-ntreb... ("Sigur nu era gugustiuc"? "Sigur"). Raspunsul este, domnule porumbel, ca sigur nu era gugustiuc.
Este posibil sa fi fost chiar eu acela. N-am resentimente. Ne reglam conturile in lumea celor drepti.

Ne putem culca cu gainile in continuare?
Absolut! Este chiar indicat.

Ce se va intampla cu cei care au minte de gaina?
Or sa fie bagati in saci negri si pusi direct in foc. Cel mai nasol e cu cartilagiile. Daca n-or sa arda, acestea va trebui puse in gropi comune si acoperite cu cenusa radioactiva. Altfel, nu stim cu vom scapa de ei.
×
Subiecte în articol: magazin